Facilităţi acordate absolvenţilor care se înscriu, în termen de 60 zile, la AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud oferă servicii absolvenţilor dacă se înregistrează, în termen de 60 de zile de la absolvire, la agenţie, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Pentru a se înscrie, absolvenţii anului 2014 au nevoie de actul de identitate, în original şi copie; adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale; actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ, în original şi copie.

           Ca urmare a înregistrării la ANOFM, absolvenţii beneficiază de informare şi consiliere profesională, medierea muncii şi formare profesională (iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea în diferite meserii solicitate pe piaţa muncii).

          De asemenea, absolvenţii, care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale, sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Aceasta se acordă timp de şase luni şi este de 250 lei.

          Absolvenţii, înregistraţi la AJOFM, care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la data angajării.

          Absolvenţii, care primesc indemnizaţie de şomaj, şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.  Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.

          În plus, absolvenţii care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km. de localitatea de domiciliu beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.

Absolvenţii care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

  Atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5