Legislativul năsăudean acordă

Facilităţi fiscale pentru unii contribuabili

Consilierii locali năsăudeni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe ordinare lunare, proiectul de hotărâre referitor la acordarea unor facilităţi fiscale pentru contribuabilii, persoane fizice, conform prevederilor art. 286 din Legea 571/2003, privind Codul fiscal.

Astfel, s-a aprobat reducerea în procent de 20-80%, după caz, a impozitului pe clădirea-domiciliu şi a impozitului pentru terenul aferent acestuia pentru următoarele categorii de persoane fizice: ale căror venituri lunare, pe familie, sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară; ale căror venituri lunare constau exclusiv în indemnizaţia de şomaj; ale căror venituri lunare constau exclusiv în ajutorul social.

Se va avea în vedere, potrivit deciziei CL, toate categoriile de venituri pe care le poate obţine o persoană fizică: salarii şi alte drepturi salariale, indemnizaţii, burse, alocaţii, pensii sau alte surse de venit, pentru determinarea venitului pe familie.

Nu se acordă facilităţi fiscale în cazul în care persoana deţine două sau mai multe autoturisme, autoutilitare, autocamioane de orice fel, remorci, rulote, autobuze, microbuze, tractoare, combine, secerători, semănători, alte utilaje agricole cu tracţiune mecanică; prese de ulei, mori de cereale, darace, cazane de fabricat rachiu, fierăstraie mecanice pentru lemn; terenuri de peste 1000 mp/familie, bunuri de folosinţă îndelungată, în afară de frigider, televizor, radio, maşină de gătit, de spălat şi frigider, televizor, radio, maşină de gătit, de spălat şi mobilierul strict necesar, dar şi persoanele care realizează venituri totale, pe familie, mai mari decât salariul minim brut pe ţară.

Toate persoanele solicitante trebuie să permită reprezentanţilor primăriei accesul în locuinţă sau gospodăria proprie, pentru constatarea situaţiei lor materiale, în vederea efectuării anchetei sociale.

Persoanele solicitante vor depune la primărie: o cerere scrisă, adeverinţă eliberată de angajator sau, după caz, de Casa de Pensii, referitoare la salarii şi alte drepturi salariale, indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă; indemnizaţia pentru creşterea copilului, până la vârsta de doi sau trei ani, adeverinţa de la administraţia financiară privind venitul realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă, talon de plată privind indemnizaţia de şomaj, alocaţia socială pentru nevăzători, indemnizaţia de însoţitor pentru pensionari grad I; indemnizaţia, sporul sau renta acordate invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război; indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia de întreţinere pentru copiii daţi în plasament familial sau încredinţaţi unor familii sau persoane; bursa, ajutorul bănesc lunar pentru persoanele care au devenit incapabile de muncă în perioada efectuării unor pedepse private de libertate; ajutorul social lunar; talonul de pensie, adeverinţa eliberată de la biroul de impozite şi taxe din cadrul primăriei, din care reiese situaţia imobilelor deţinute de solicitant, precum şi veniturile minime care se pot realiza din administrarea acestor imobile; declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că au fost depuse documentele care atestă veniturile tuturor membrilor familiei sau din care să rezulte că solicitantul ori familia acestui nu realizează venituri şi nu deţine bunuri de folosinţă îndelungată.

Verificarea se va face prin sondaj, din oficiu ori ca urmare a unor sesizări, de către inspectorii de specialitate din cadrul biroului de taxe şi impozite şi de cei ai serviciului public de asistenţă socială, verificări în urma cărora se va întocmi ancheta socială ce se va anexa la dosar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5