alp
 

Familia Ziegler, găsită decedată în punctul termic de pe Bistricioarei, a refuzat sprijinul autorităţilor

Dan şi Viochiţa Ziegler, care au fost găsiţi decedaţi în punctual termic de pe str. Bistricioarei din Bistriţa, ce devenise “locuinţă” pentru cei doi, refuzaseră internarea în instituţii de profil. Se pare că soţul a murit primul, de aproape o săptămână, iar soţia, ulterior, aceasta fiind paralizată. 

La faţa locului au ajuns autorităţile, dar şi poliţiştii, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

Interesant este faptul că familia avea venituri de 2.133 lei, potrivit datelor furnizate de autorităţi. Au refuzat orice ajutor, reprezentanții Primăriei Bistriţa au încercat să o interneze pe femeie la Nușeni, iar soţului să îi ofere un loc la Centru de Cazare pentru persoane fără adăpost, însă cei doi au refuzat sistematic acest lucru.

Mai mult, în data de 21 martie, Serviciul de Ambulanță împreună cu Poliția Locală au vrut să îi interneze din nou, dar au refuzat internarea.

Cei doi aveau 3 copii, şi anume  o fetiță de 12 ani care se află în plasament –Larisa Andrada,  o fată de 16 ani, Bianca, care se află în plasament simplu la doamna care a îngrijit-o de la naştere (fostă asistentă maternal –doamna se află în pensie) şi un băiat, Ferki Ionuț Alex, de 19 ani, în prezent la Centrul pentru Protecţia Copilului Ceclean, din 2010.  

Primăria Bistriţa caută o soluție pentru înmormântarea celor 2 soți.         

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]