Fără pixuri şi agende de sărbători

Instituţiile publice aflate în subordinea Guvernului nu vor mai beneficia din acest an de binecunoscutele pixuri, agende şi calendare oferite gratuit cu ocazia sărbătorilor. Primul-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu, a aprobat un memorandum propus de Secretarul General al Guvernului şi Şeful Cancelariei Primului-ministru, care dispune sistarea cheltuielilor pentru achiziţionarea de produse promoţionale personalizate de către instituţiile publice. "Măsura are în vedere stoparea cheltuielilor din fondurilor publice, în special în perioada sărbătorilor, pentru achiziţionarea de obiecte promoţionale precum calendare, pixuri, stilouri, sticle de şampanie, ceasuri",se arată în comunicatul emis de Executiv. Măsura se aplică ministerelor, instituţiilor publice din subordinea şi coordonarea acestora, agenţiilor, autorităţilor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, societăţilor naţionale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat care funcţionează sub autoritatea ministerelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5