Fascinația culturii Cucuteni la Zilele Năsăudului

Sub acest titlu s-a desfășurat  o impresionantă activitate cultural- astristă, în cea de-a doua parte a programului ,,Zilele Năsăudului”. Organizată din inițiativa doamnei Floarea Pleș, președinta Cercului Astra Năsăud, în colaborare cu directorul muzeului grăniceresc, Lucian Vaida, amfitrionul  acestei întâlniri, activitatea a avut ca oaspete pe istoricul și cercetătorul arheolog Maria Diaconescu de la Iași, care și-a prezentat expoziția de fotografii privind cultura și civilizația Cucuteni.

Vernisajul expoziției s-a făcut în prezența unui număr mare de astriști năsăudeni care au avut prilejul să vadă câteva zeci de imagini de o rară frumusețe și să audieze o pledoarie de ținută academică, bogată în informații, curiozități și secrete ale acestei civilizații. Ea reprezintă cea mai înaltă formă de creativitate umană, spunea  Maria Diaconescu. Este o civilizație mai veche decât Mesopotamia. Populația care a trăit în arealul atribuit culturii Cucuteni a lăsat în urmă numeroase indicii ale unei existențe înfloritoare, în care arta a avut un rol important. Localitatea Cucuteni se află în apropiere de Iași, unde în anul 1884 s-au făcut primele descoperiri. Istoricii spun că pe continent nu exista o altă civilizație contemporană acesteia care să fie la înălțimea Culturii Cucuteni, atât datorită ceramicii, în care cei de aici erau maeștri desăvârșiți, dar și prin simplitatea  mijloacelor pe care le aveau la îndemână : topoare de piatră sau unelte din os. Arta prezentării, discursul explicit și atrăgător al cercetătoarei, insistența sa asupra detaliilor de specialitate, au cucerit auditoriul și chiar l-au provocat la întrebări, la care, distinsa doamnă a răspuns cu multă amabilitate.

Au avut intervenții interesante col. Boțan Ioan, prof. Berceni Remus, col. Măgerușan Vasile, pr. Pop Leon, pr. Greabu Lucian și prof. Seni Ioan, care în final, a acordat oaspeților Diplome de Onoare.

Protagonista a fost sprijnită în realizarea acestei expoziții de către fiul ei, inginerul Ionel Tomozei și de către doamna Alis Donose Pisică. Pentru familia Diaconescu nu este prima expoziție organizată la Muzeul năsăudean.  La 21 oct.2014, Diaconescu Vasile a prezentat ,,Impresii din călătorie ”, iar în 8 iulie 2016 expoziția ,,Doar ea, femeia ”, cuprinzând fotografii din 13 țări. În anul 2018, la 18 mai, Alis Donose a fost mesagera expoziției de pictură a doamnei Bălan, trecută la cele veșnice, ale cărei lucrări au rămas cu titlu de donație la muzeul năsăudean.Toate expozițiile s-au bucurat de un real succes, ceea ce s-a dovedit și prin faptul că prietenii și astriștii ieșeni, care fac parte din Despărțământul Năsăud, au revenit pe aceste plaiuri pentru a patra oară. Lecția de istorie a doamnei Maria Diaconescu s-a împletit armonios cu muzica, dansul și poezia, care au încheiat această frumoasă și instructivă activitate. Și-au dat concursul în acest sens: Vaida Gavril, Horobeț Cornelia și Târziu Ioan prin interpretarea unor cântece, Clubul copiilor din Năsăud cu dansul modern pregătit de prof. Simona Zimveliu, prin poezii recitate de Romulus Berceni,  Raveca Vlașin, Toderic Zamfira, Rodica Fercana.

Pe parcursul activității, vorbitorii au adresat cuvinte de felicitare pentru doamna Floarea Peș, care, cu o zi înaite, a primit Titlul de Cetățean de Onoare al orașului Năsăud. Impresionantă a fost felicitarea care i-a fost adresată de către profesorull Giurgiu Gheorghe, consilier municipal, în numele  său personal și al Despărțământului Astra Dej.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]