Oraşul Academicienilor, prin elevii Ş.G. „Mihai Eminescu”,

În febra curăţeniei de toamnă

Administraţia oraşului Năsăud a derulat pe parcursul acestor zile, campania curăţeniei de toamnă prin care s-a dorit implicarea tuturor unităţilor de învăţământ din localitate.

Dar, ca de fiecare dată, acestei iniţiative i-au dat curs doar elevii de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” şi cadrele didactice din respectiva instituţie de învăţământ. Aceştia au participat la „Zilele curăţeniei de toamnă” cu 13 clase şi aproximativ 250 elevi, care au adunat deşeuri uşoare din zona de blocuri a cartierului Grăniceri Sud, din parcurile oraşului, având aplicat pe spate înscrisul „Faceţi ca noi!”

Alte două clase de elevi de la aceeaşi şcoală au luat cu asalt partea de vest a oraşului, ecologizând, alături de elevii Şcolii Valea Spinului, întreaga zonă, dând un exemplu şi celor mari.

Toate deşeurile şi gunoaiele uşoare au fost strânse în aproape 40 de saci puşi la dispoziţie de Compartimentul de Gospodărie Comunală şi Mediu al Primăriei oraşului, care au fost transportaţi cu tractorul acesteia la rampa de gunoi a oraşului. Primarul Dumitru Mureşan a mulţumit conducerii şcolii şi, totodată, elevilor pentru disponibilitatea de care au dat dovadă la chemarea administraţiei de a curăţa oraşul de gunoaie. Pentru că au participat la această acţiune, elevii Şcolii Generale „Mihai Eminescu”, de la care ar trebui să ia exemplu şi alte şcoli, au fost răsplătiţi cu frumoase diplome de participare, sucuri şi mulţumiri din partea autorităţilor locale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5