Laser

Fecioara Maria, prototipul nonterestru al femeii terestre, în viitor!

În cartea „Evangheliile apocrife”, deci, necanonice, citesc lucruri tulburătoare, inedite despre Fecioara Maria. Naşterea ei este vestită ca şi a lui Iisus, prin îngeri, părinţilor tereştri. Apoi, ca toate fecioarele din Israel, şi Maria creşte şi se educă la Templu, unde, atenţie, toate celelalte fecioare se hrănesc terestru, doar Mariei îi este adusă mâncare de un… Înger! Deci, hrană nonterestră! Ciudat!

Apoi, când îl naşte pe Iisus, Maria este ajutată de două evreice bătrâne, aduse de Iosif, de pe drum. Care, paradoxal, îi spun următoarele, adresându-i-se Mariei:

- Dar, tu, cine eşti?! Că nu prea semeni cu o fiică a Evei?! Maria, răspunde, tot paradoxal, în această carte necanonică:

- Eu, ca şi fiul ce-l voi naşte, spre mântuirea omenirii, nu suntem din lumea noastră terestră!!!

De asemenea, la adormirea, atenţie, nu la moartea Mariei, Maica Domnului, căci toţi oamenii sunt doar adormiţi, nu morţi, pentru a putea fi treziţi în trupuri noi, de lumină cosmică, ea este ridicată la cer!

Atât viaţa terestră a lui Iisus, cât şi a Fecioarei Maria sunt exemple morale şi de educaţie dumnezeiască, nonterestră! De civilizare raţională, întru fraternitate galactică, a rasei umane, năsentă, hiloridată şi monitorizată, de strămoşii superiori celeşti. Hibridarea rasei umane de civilizaţii extraterestre!

În concluzie, sărbătorim, învăţăm, în esenţă, prototipurile viitorului, ale bărbatului terestru, prin Iisus, şi ale femeii-terestre, fecioare, prin Fecioara Maria, ambele tipuri genetice, ideale, curăţindu-se de păcatul de drogarea cu sex a umanităţii, înfăptuită prin Eva şi apoi prin Adam, de către îngerii căzuţi şi condamnaţi de către Dumnezeu, savantul cosmic!

Astfel că, planul lui Dumnezeu, în laboratorul genetic Terra, este salvat, iar rasa umană are un viitor dumnezeiesc, cosmic!

Astfel trebuie să gândească omul cosmic din mileniul 3 de civilizaţie universală! Distanţa de la imaculata concepţie, asexuată la imaculata concepţie sexuată e de ani lumină!

Comentarii

14/08/09 10:17
Ionel Patrascu

Nu este intaia data cand Milos amesteca lucrurile dupa mintea lui putina. Omul poate cat poate si se opreste, spoiala data de logoree fiind pentru el si unii needucati intelepciune.
|Dar de mirare este cum ziarul Rasunetul poate sa publice texte de asa slab nivel!
Incredibil, va faceti de minune intr-o tara crestina!
Patrascu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]