Schiţă de portret

Felicia Voica – profesoara şi pictoriţa

Felicia Voica, profesoara şi pictoriţa, este o apariţie graţioasă, feminină, sensibilă şi delicată. N-ai bănui în străfundurile sufletului ei senin, mereu surâzător, o forţă artistică a luminii şi culorilor. Talentul erupe în domnia sa ca un vulcan colorat, vulcan al imaginilor emoţionale, al picturii autentice şi cu atât mai discretă, ce se deschide ca şi petalele unui trandafir roşu, doar privirilor iniţiate, alese.
Artista s-a născut la 23 mai 1945, la Bistriţa. A absolvit Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca, promoţia 1964. A activat ca profesoară de desen 41 ani. De-a lungul acestei lungi şi bogate vieţi didactice şi atristice, Felicia Voica a participat cu lucrări la expoziţii colective ale profesorilor de desen, apoi o expoziţie personală de pictură şi acuarelă în anul 2010 la Casa de Cultură „G. Coşbuc” din Bistriţa.
De remarcat sunt numeroasele expoziţii de grup cu lucrările elevilor îndrumaţi de dânsa la şcolile unde a profesat şi o expoziţie în Germania, cu lucrări ale elevilor de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistriţa. La vernisajele domniei sale au cuvântat elogios pictorii Marcel Lupşe şi Macedon Retegan etc. Lucrările sale se află în colecţii particulare din România, Canada, Austria, Italia, Germania, SUA.
În 2015 a participat cu lucrări la Expoziţia colectivă a artistilor plastici UAP Bistriţa-Năsăud, la Galeriile Arcade 24.
Lucrările sale plastice se remarcă prin peisaje urbane şi flori, peisaje statice viu colorate, pline de emoţie, de iubire şi de un veritabil talent plastic, o ştiinţă a proporţiilor şi a culorilor, prin delicateţea şi graţia formelor mai mari sau miniaturale, toate într-un puzzle plastic ce te implică ca privitor şi te angajează ca şi contemporan al artistei.
Trandafirii roşii, din tablourile pictoriţei Felicia Voica, sunt deschişi spre încântarea ochilor şi a inimilor, te absorb senzuali şi carnivori, maturi şi mereu proaspeţi şi tineri, schimbând parcă – inversând acele ceasului timpului, al vieţii, al iubirii, al luminii coborâte din infinitul albastru al cerurilor.
Felicia Voica e o artistă mereu escaladând Everestul picturii şi al artei izvorând din eterul veşniciei!

Comentarii

06/03/15 12:00
Ileana

Felicitari, doamna profesoara!
Talentul, munca neobosita, daruirea, entuziasmul, dorinta de a impartasi cu altii din rezultatele muncii, sunt sigura ca ii mentin mintea mereu preocupata de noi proiecte iar sufletul plin de satisfactii.

Toata admiratia, doamna profesoara!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5