Felicitări! Top Dance Life a strălucit la Campionatul Naţional

În acest sfârşit de săptămână, Cluj-Napoca a găzduit Campionatul Naţional de Clase al României la dans sportiv. Sportivii de la Top Dance Life au reuşit să obţină rezultate foarte bune, care confirmă munca acestor sportivi, dar şi a antrenorilor Dorin Gabăn, Andra Beatrice Galbăn şi Rareş Moldovan.
Astfel, la secţiunea Standard, Clasa B 16-18 ani, Cristian Pop şi Ana Diana Petri au cucerit titlul de campion naţional. La Clasa E 12-13 ani, Andrei Hărăguş şi Miruna Chisbora au încheiat competiţia pe locul III. David Rodilă şi Sandra Grama au obţinut locul VI (din 31 perechi) la Clasa E 10-11 ani. Andrei Petrovan şi Alessia Ştefania Creţi au încheiat pe locul VII, la aceeaşi categorie. Nu în ultimul rând, la Clasa E 6-9 ani, Tudor Cheţan şi Laura Nechiti au obţinut locul IV, în timp ce Narcis Bulz şi Adelina Mesaros, în sistem precompetiţional, la Clasa 10-11 ani, au obţinut locul VI.
„Îi felicităm pe sportivi şi pe antrenori pentru aceste performanţe. Credem că, pe viitor, prin multă muncă în sala de antrenament, vom reuşi să obţinem rezultate remarcabile. De asemenea, vreau să le mulţumesc părinţilor pentru că îi sprijină pe aceşti copii şi tineri în mod necondiţionat”, ne-a declarat preşedintele Clubului Top Dance Life, Doina Sigmirean.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]