Femeii, un cald omagiu de ziua ei

Grigore Marţian

Pe fila calendarului de azi, 8 Martie, s-a strecurat o dedicaţie:
Vouă femeilor de toate vârstele şi profesiile, soţii, mame sau bunici, vă trimit bărbaţii gândurile şi sentimentele lor încărcate de iubire, de admiraţie şi recunoştinţă, pentru că voi şi numai voi sunteţi create să ne bucuraţi sufletul, să aduceţi pe pământ tot ce este mai pur şi mai sfânt.
Pentru că pe voi v-au preamărit poeţii şi compozitorii, vouă v-au închinat versuri şi Eminescu, şi Minulescu, şi Coşbuc, şi Nichita Stănescu.
Pentru că luna martie vă ridică la rang de regină, de înger, de stea strălucitoare, vă ridică la superlativul de cea mai bună fiinţă, cea mai sensibilă, mai emoţionantă, mai înduioşătoare, mai iertătoare. Ca o floare de primăvară. Fără voi, viaţa nu ar mai fi, fără voi inima nu ar mai bate cu atâta putere şi nu ştiu câţi dintre noi ar mai avea bucurii.
Pentru femeia iubită, poeţii au potrivit cele mai frumoase cuvinte, cele mai sugestive imagini:
„Atât de fragedă, te asemeni/ Cu floarea albă de cireş,/ Şi ca un înger printre oameni/ În calea vieţii mele ieşi…”.
„Un trandafir în văi părea,/Mlădiul trup i-l încingea/ Un brâu de argint, dar toată-n tot/ Frumoasă cât eu nici nu pot/ O mai frumoasă să-mi socot/ Cu mintea mea…”.
„Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi/ Şi ţi-aş săruta talpa piciorului,/ Nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea/ De teamă să nu-mi striveşti sărutul…?”
Aproape că nu există în lume scriitori sau poeţi care să nu fi lăsat, puse pe hârtie, câteva rânduri pentru femeia mamă, pentru acest cuvânt asociat adesea cu sfinţenia:
„Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât îmi aduc aminte, şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat… şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat şi a vorbi de la dânsa am învăţat…”.
„Cea mai frumoasă vorbă-n lume,/ Cel mai plăcut, mai dulce nume/ Cel mai duios, mai scump cuvânt/ Ce-l zice omul pe pământ/ E mamă…”.
„Mamă, m-ai crescut de mic,/ De-am ajuns fecior voinic,/ Cu ochii mă privegheai/ Odihna nu ţi-o găseai/ Cu dragostea mă-nveleai…”.
Şi de bunica îşi amintesc cu nostalgie nepoţii:
„Căta la noi aşa de blând/ Senină şi tăcută,/ Doar suspină din când în când/ La amintirea vreunui gând/ Din viaţa ei trecută…”.
„De câte ori priveam la ea,/ Cu dor mi-aduc aminte/ Sfiala ce mă cuprindea/ Asemuind-o-n mintea mea/ Duminicii prea sfinte…”.
Lăsând la o parte creaţiile poetice închinate femeii, vom spune, de fapt, azi, 8 Martie, simbolic este ziua femeii, ziua lor ar trebui să fie mereu, deoarece zilnic noi, bărbaţii, ne întâlnim cu dragostea, cu ocrotirea şi gingăşia lor. De aceea, în ziua de 8 Martie să rostim toţi împreună şi fiecare în gând o declaraţie de dragoste:
Vă iubim cum iubim florile,/ Vă iubim cum iubim sărbătorile/ Vă iubim cum iubim luna/ Vă iubim şi vă vom iubi totdeauna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5