Fenomenul de dezadaptare şcolară poate fi consecinţa unor greşeli didactice venite din partea educatorilor

Şcoala ca mediu social integrator al elevilor poate manifesta uneori influenţe psiho-pedagogice negative, care să determine efecte de dezadaptare şcolară în rândul elevilor,aflaţi sub acţiunea unor influenţe perturbatoare.

Elevul nu este un spectator impasibil al cerinţelor sau al constrângerilor venite din exterior, cărora el trebuie doar să li se conformeze,ci are propriul său sistem de afinităţi şi de referinţe filtrând într-un mod specific , influenţele perturbatoare. Aşadar descoperim existenţa unei mari diversităţi de răspunsuri, în contextul unei situaţii identice. Prin urmare este insuficientă explicaţia adaptării-dezadaptării doar prin intermediul factorilor externi,făcându-se abstracţie de particularităţile adaptative individuale. Nu în ultimul rând trebuie să ţinem seama şi de etapa de vârstă a elevului, deoarece fiecare dintre aceste etape aduc cu ele mecanisme diferite de adaptare. Luând în considerare aceste diferenţe psihologice ,se va evita dezvoltarea unor personalităţi refractare sau revoltate, care se vor antrena frecvent în situaţii conflictuale cu cei din jur,ştiut fiind faptul că suprasolicitarea posibilităţilor limitate ale unui stadiu, duce la conturarea personalităţilor dizarmonice.

Atâta timp cât stările de criză nu duc la stagnarea dezvoltării copilului, nu există motive majore de îngrijorare din partea părinţilor şi educatorilor, în schimb, trenarea stării de criză, închistarea copilului într-o permanentă stare de inadaptare ,necesită măsuri urgente.

Influenţele perturbatoare pot să se datoreze unor acţiuni venite din partea educatorilor, etichetate drept ,,greşeli didactice”,erori de ordin metodologic acţional. Didactogenia este acţiunea involuntara a cadrelor didactice soldată cu o serie de consecinţe negative asupra elevilor.

Astfel subaprecierea ori supraaprecierea capacităţilor reale ale elevului sunt erori cu efecte asupra structurii motivaţionale a elevului,a căror persistenţă în timp,acţionează asupra capacităţii adaptative la cerinţele educaţionale ale elevului,ştiut fiind faptul că profesorul reprezintă artizanul încrederii în sine al elevului prin feed-backul pe care-l acordă prestaţiei acestuia la ore. Atunci când exigenţele profesorului faţă de elevul submediocru sunt superficiale şi formale, actul de învăţare a elevului respectiv îşi pierde din consistenţă şi valoare căpătând aspecte formale .

Sarcinile şcolare facile au drept efect apariţia unei stări de pasivitate în domeniul cunoaşterii. Fiind privat de atenţia cooperativă a profesorului, elevul în cauză va deveni tot mai indiferent şi pasiv ,trecând în rândul elevilor rămaşi în urmă la învăţătură.

În cazul în care este nemulţumit de răspunsurile unui elev, profesorul îşi va exprima în mai multe rânduri neîncrederea în capacităţile acestuia de a creşte în cunoaştere, elevul respectiv va începe să conştientizeze tot mai adânc cele spuse de profesor, dând răspunsuri conforme acestei stări şi obţinând rezultate tot mai slabe : neputinţa acestui elev se înscrie, aşadar, în categoria deficienţelor create de profesor .

La fel de nocivă este şi atitudinea de supraestimare de către profesor a posibilităţilor reale ale elevului, inducându-se un cumul intelectual, elevul în cauză fiind nevoit să gestioneze disproporţiile dintre sarcinile şi cerinţele care-i sunt date şi propria-i rezistenţă nervoasă, reacţionând fie prin respingere a exigenţei, fie printr-o îndeplinire formală a acesteia.

Între cei doi actori ,profesor şi elev, pot interveni dezacorduri privitoare la motivele reale care explică reuşitele sau nereuşitele şcolare.

Uneori profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care elevul în cauză îl respinge , alături de măsurile luate de profesor împotriva lui, trăind un sentiment de nedreptate, fiind convins că pedeapsa la care a fost supus nu este meritată. Prin repetarea acestor practici , elevul dezvoltă fenomenul de rezistenţă interioară ce barează contactul dintre el şi profesor.

Comunicarea educaţională reprezintă forma fundamentală de interacţiune între profesor şi elevi ,prin care profesorul urmăreşte deliberat şi sistematic fie stabilitatea, fie modificarea comportamentelor elevilor .Anumiţi factori însă, pot acţiona divergent şi defavorizat acţiunii educative, determinând apariţia unor bariere în calea comunicării optime. Unele dintre acestea sunt de natură materială caracterizând particularităţile mediului, altele subliniază particularităţile celor două personaje implicate în actul comunicării: profesor şi elev. Distorsiuni ale comunicării sunt favorizate de lateralizarea comunicării şi absenţa feedback-ului ,având efecte restrictive asupra însuşirii cunoştinţelor şi formării intelectuale a elevilor.

Componenta nonverbală a mesajului are o importanţă cel puţin egală cu cea a conţinutului, iar persoana care vorbeşte transmite pe lângă mesajul verbal şi unul corporal (mişcările corpului proxemică, artefactele, haptică, oculezică, expresii faciale, cronemică,etc.).Dezvăluirea semnalelor nonverbale agresive prin punerea în discuţie a arătatului cu degetul (cu degetul aratător ridicat în sus şi mişcat agresiv de sus în jos), este un gest ce trădează agresivitatea profesorului şi autoritatea dusă la extrem. Privirea, ca element al oculezicii, poate transmite semnale nonverbale agresive,toate acestea contribuind la favorizarea apariţiei unor conflicte între profesori- elevi .

Conflictul-scop este decelabil în multe dintre ipostazele interacţionale dintre cadrul didactic şi elevii săi. Dacă finalităţile propuse de către cadrul didactic nu sunt în concordanţă cu cele ale elevilor, este posibilă în mod natural,conturarea acestui conflict. Starea conflictuală produsă de un conflict-scop se poate transforma într-un conflict afectiv (în cadrul acestei stări, elevul putând să se îndepărteze afectiv de cadrul didactic respectiv şi de materia/disciplina şcolară). În cadrul acestui conflict afectiv, apare posibilitatea difuzării conflictului prin migrarea nucleului conflictual de pe un obiect pe altul, ceea ce conduce la dificultăţi reale în identificarea şi rezolvarea situaţiei respective.

Indubitabil cea mai gravă eroare didactică este atribuită etichetării şi discriminării copiilor, în orice context acţional , exercitând o influenţă profund destabilizatoare asupra sistemului de valori personale ale acestora. Discriminarea poate conduce la excluderea din scoală a copiilor seropozitivi (şi nu sunt puţine cazuri);ignorarea sau excluderea copiilor cu dizabilităţi din procesul de transmitere a cunoştinţelor de către educatori,datorită disfuncţiilor perceptive ale acestor copii, necesitând un timp suplimentar pentru instruire;privarea copiilor de unele drepturi fundamentale (romii fiind trataţi conform atributelor stereotipe ale etniei lor),marginalizarea copiilor proveniţi din familii sărace.

Iată că toţi aceşti factori didactogeni au potenţialitate destructurantă ,acţionând în detrimentul adaptării şcolare a elevilor constituindu-se în surse incidentale ale dezadaptării sociale ale acestora.

PROF. LOGOPED, LIANA-IOANA ŞUT

GRUP ŞCOLAR,,RADU PETRESCU” PRUNDU- BÂRGĂULUI

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]