Fereastra poeziei

Poetul bistriţean Ştefan Veşcari vine în faţa cititorilor care iubesc literatura cu volumul „fereastra din spate”, apărut la Editura Nico. Cartea oglindeşte rodul poetic din ultimul an al celui care îşi doreşte în atelierul de creaţie să şteargă amintirea zilei trecute prin aşezarea în versuri. Imagini din diverse colţuri literare pătrund în această lume, bucurându-se de întâlnirea în spaţiul cărţii: „păpuşi de paie/ dansând/ în frig”.
Atunci când litera devine salvarea, sărmana umbră revine ca un moto al poetului, însoţindu-i paşii: „ceva neştiut/ se închide în mine/ ars de plecările iernilor/ alunec spre marginea/ cuibului din piept”. Gânduri-rânduri sunt aşezate în poeziile cu formă modernă astfel încât întregesc un peisaj: „gândurile mele/ gândurile tale/ s-au împletit/ ca nişte vinuri roşii/ dulci/ pe buze de înger decapitat/de senin”. Ce poate fi mai frumos decât „să dansezi în seri cu lună/ cu paşi ascunşi în tăcere” pe acordurile ritmice ale versurilor, atunci când „cu un tremur de pleoapă/ lumina cade/ peste somnul florilor”.
Universul lui Ştefan Veşcari este străbătut de imagini captive care dau întâlnire diferitor lumi, atunci când „fecioare în alb” aşteaptă să „înflorească cireşii”. Atunci când „oraşul imaginar s-a închis/ zebrele au plecat” salvarea vine din întâlnirea cu cele sfinte: „miros de nuiele/ proaspăt tăiate/ le adun într-un vas/ să le dau lui Dumnezeu”. Până la urmă, sacralitatea cuvântului este cea care dă sens operei, iar poetul nu face altceva decât să înfrumuseţeze cotidianul, atunci când „ieşind afară din anotimpuri/ îngerii din acvariul spart/ cuvintele/ sună ca nişte scoici goale”. Peste lumea poeziei „noaptea întinde/ membrane de apă”, iar poetul are rolul de a aduce în vers lumina care „picură din cer”. „Aripa bătrânului înger” este vindecată prin cuvinte salvatoare care ies în lume pe „fereastra din spatele casei”.
Volumul a cântărit în faţa Comitetului Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud care, pentru meritele sale, l-a primit pe Ştefan Veşcari ca membru cu drepturi depline.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5