Festivalul Celtic Transilvania, Ediția a V-a. Începe azi ! Vezi invitaţii !

Cristi Nicula

                Este a cincea vară în care tineri din întreaga Românie (și nu numai) se adună la Beclean pentru a trăi o experiență unică: cea a Festivalului Celtic Transilvania.

            Acesta reușește, în 3 zile, să îmbine toate calitățile unui festival de muzică rock de mare anvergură, adăugând note antice, precum reconstituiri istorice, ateliere de meșteșug și expoziții cu obiecte din antichitate.

            Muzica ce ne unește:

            De departe cel mai apreciat aspect al festivalului e muzica. De la an la an, line-up-ul evoluează, având în componență nume tot mai mari ale muzicii metal. Ediția a V-a ne așteaptă cu cel mai ambițios line-up de până acum, cu trupe celebre la nivel internațional, unele trupe ce au făcut din participarea la Celtic o ”tradiție” și muzicieni tineri, la început de drum în cariera lor.

            Muzica de la Festivalul Celtic nu ține cont de vârstă, sex sau de orice altceva. Toată lumea este binevenită să se bucure de cele 3 zile de festival, în care muzica leagă prietenii și creează amintiri. Faptul că rock-ul este îmbinat cu folclorul și cu rădăcinile noastre dac-romane fac din serile de Celtic călătorii în trecut și un prilej de detașare de la tot ce înseamnă cotidian.

         

E-AN-NA (RO):   

           

            Un nume cunoscut și iubit de toți fanii folk metal-ului românesc, sibienii de la E-AN-NA se află la a 3-a lor ediție de Festivalul Celtic Transilvania.

            Sunetul specific lor este inspirat de cântecele la fluier și cimpoi ale oierilor, iar muzica lor explozivă, totodată plină de emoție face ca fiecare concert al lor să fie o poveste. Despre natură, despre viață și ce e dincolo de ea. Ei reușesc,, într-o manieră unică, să îmbine sunetul heavy, dar și melodic, al numelor mari ale metalcore-ului, cu riff-uri pline de greutate, adăugând la final unicitatea influențelor folclorului român. Niciun Celtic Transilvania fără E-AN-NA!

            Prin EP-ul lor intitulat ”Jiana” au reușit să atingă cerul, reușind ca anul trecut să reprezinte România la Wacken Metal Battle 2017, la cel mai mare festival metal din Europa. Ultimul lor concert înainte de a merge la Wacken, în Germania, a fost la Festivalul Celtic Transilvania IV, unde au reușit să încânte publicul cu un show memorabil, cu ocazia căruia au filmat și videoclipul ultimului lor single lansat, ”Epitaf”.

SYN ZE ȘASE TRI (RO):

 

             Trupa a fost fondată cu intenția de a promova prin intermediul muzicii și imaginii cele mai frumoase, întunecate și, în multe cazuri, sângeroase povești, fragmente din istorie, basme și obiceiuri folclorice din vasta, mistica și bătrâna cultură românească, din perioada precreștină.

            Venind la Celtic Transilvania pentru prima oară, SynZe Șase Tri, cu al lor TransylvanianBloodstained Metal, ne vor duce într-o dimensiune a negurii, iar sunetul lor atmosferic și plin de profunzime. Fiecare cântec al lor este un basm nescris, o legendă de vitejie sau o poveste de război. Cu albumul ”Între două lumi” a apărut tot ce înseamnă SynZe Șase Tri. ”Sub semnul lupului” și ”Stapîn peste stăpîni” ne-au purtat prin foclorul întunecat. Anul trecut, ei au lansat albumul ”Zăul Moș”, care doar au confirmat faptul ca SynZe Șase Tri este o trupă plină de talent.

            Haita vine. Beclean, ești pregătit să îi întâmpini pe lupi?

 

IRDORATH (BY):

            Pionierii fantasy folk metal-ului, venind din Belarus. Orice cântec Irdorath pare a fi un tablou dintr-o pădure, unde ielele străbat cărările, iar muzica lor se împletește cu liniștea naturii. Un sunet plin de mistic, atmosfera pe care ei o impun pe scenă te poartă în altă lume.

            Anul acesta, ei vin la Festivalul Celtic Transilvania spre a ne purta printre legende și mituri.

            Voi ați auzit cantecul ielelor? Simțiți căldura și trosnetele focului?

            Ei bine, ritualul va începe.

AETHER (PL):

 

            Între tinerii de la Aether și tinerii de la Celtic Transilvania a fost dragoste la prima vedere anul trecut. Au urcat pe scenă plini de emoție, venind din umbră și afirmând că ei cântă melodic death metal, un gen cu notorietate și în care talentul este obligatoriu pentru a te remarca. Însă încă de la primul cântec, au cucerit publicul prin pasiunea lor și prin vibe-ul supranatural al instrumentelor lor.

            ”Tale Of Fire” nu își dezminte numele. Este o adevărată poveste, ce te poartă, cu viteză și forță, prin cele mai îndepărtate colțuri ale liniștii, sub un cer înstelat, împodobit cu auroră boreală. Sunetul inspirat de legendele de la Wintersun, împletit cu viteza și tempo-ul celor de la Eluveitie în zilele ”Slania” trezesc nostalgia în ascultătorii cu vechime, dar și dragostea pentru melodic death metal în audiențele tinere. AETHER, COME CHARM US ONCE MORE!

            ALTAR OF OBLIVION (DK):

 

       Venind tocmai din Aalborg, Danemarca, Altar of Oblivionau reinventat doom metalul clasic, lăsând asupra genului amprenta muzicii lor. Ei promovează Epic Doom Metal-ul, mult mai grandios și cu un sunet de o profunzime remarcabilă.

            Fiorii pe șira spinării ce vin odată cu muzica lor aduc aminte de Candlemass, însă puțin diferit. Riff-uri puternice, accentuate, și vocea ce ne demonstrează că puterea în muzică nu se obține, obligatoriu, prin urlete, ci că este și o chestiune de măiestrie. Astfel, concertul lor de la Celtic Transilvania va fi ceva cu totul nou, și cu siguranță vom mai auzi de Altar Of Oblivion peste ani.

PLEMЯ (BY):

            O apariție de neuitat, Plemя (Plemya) din Belarus a fost una dintre cele mai populare trupe de la Festivalul Celtic din 2017. Noaptea târziu, când au urcat pe scenă, au insuflat publicului energie cât petrecerea să țină până în zori.

            Muzica lor experimentează arii variate ale metalului, iar fiecare cântec al lor este unic. Ei reușesc și să facă un show memorabil la fiecare concert, atât prin măștile lor futuriste, cât și prin coregrafia scenică amplă. În ansamblu, cea mai bună comparație a unui show Plemя este cea cu o călătorie psihedelică, atât în public, cât și pe scenă. Cu toții dezlănțuie Plemя din sufletul lor și se distrează alături de trupă indiferent de vreme.

            Unleash The Beasts! Plemя!

 

SELFISH MURPHY (RO):

          

O trupă cu tradiție deja la festival, Selfish Murphy au fost dintotdeauna unii dintre preferații fanilor.

            Ritmurile irlandeze și versurile contagioase fac din concertele lor ocazii de petreceri memorabile, iar nori de praf se ridică din pământ, pentru a arăta lumii ca muzica ne unește, iar dansul este limba noastră.

           

 

            Faptul că în fiecare an avem parte de un line-up mai bun și mai divers denotă atenția la detalii a organizatorilor, precum și entuziasmul participanților, care sunt în număr tot mai mare de fiecare dată.

 

Călătoria în timp:

 

            Pe lângă partea ce ține de muzică, Asociația Celtic Transilvania, organizatorii acestui festival, doresc să atragă atenția și să stârnească interesul oamenilor asupra trecutului nostru, în special asupra triburilor celtice și dacice ce au sălășluit în zona Figa. Astfel, în fiecare an, trupe de reconstituiri istorice vin și organizează Satul Celtic, un loc unde toată lumea poate învăță despre modul în care strămoșii noștri au trăit.

            Astfel, se face legătura dintre prezent și trecut. Oamenii vin și trăiesc alături de strămoșii lor, le văd obiceiurile de viață, meșteșugurile, modul în care se războiau pe vremuri și, în esență, ajung să își cunoască proprii strămoși.

            Așadar, vă așteptăm la festival? Locul unde muzica bună și iubită de toată lumea întâlnește tradiția, iar oamenii leagă prietenii de neuitat, află lucruri noi și se bucură de un weekend plin de experiențe ce doar la Celitc Transilvania le puteți găsi.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5