Festivalul Interjudețean de Folclor ,,Românește de purtat” – o îndrăgită sărbătoare folclorică a comunei Urmeniș

Alina Predescu – referent CJC B-N

     Festivalul Interjudețean de Folclor ,,Românește de purtat” s-a desfășurat duminică, în comuna Urmeniș, bucurându-se de un real succes datorită frumoasei colaborări dintre organizatori.

     Această acțiune culturală  a fost organizată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local al comunei Urmeniș și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud prin Serviciul de Conservare, Cercetare, Protejare şi Promovare a Culturii Tradiţionale şi Multimedia.    

     În deschiderea festivalului, primarul comunei Urmeniș, Dumitru Tomșa, și oficialitățile locale și județene - vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica, senatorul Ioan Deneș, primarul comunei Lechința, Romeo Florian., consilierul județean Emil Neia Lăcătuș - au transmis mesaje de felicitare pentru comunitatea aflată la ceas de sărbătoare.

     Într-un cadru festiv au fost premiate și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, primarul comunei înmânându-le câte o diplomă de onoare.

    La această ediție au participat numeroase ansambluri folclorice și formații de dansuri din județul Bistrița-Năsăud dar și din județele Mureș și Cluj. Rând pe rând, au încântat publicul  Formația de dansuri populare din Urmeniș (instructor Ileana Tomșa),  Formația de dansuri populare ,,Dor de pe câmpie” din Silivașu de Cîmpie (instructor-coregraf Aurel Muntean), Ansamblul Folcloric  ,,Măgureanul” din Măgura Ilvei (instructor-coregraf Simion Buia), Ansamblul Folcloric ,,Hora” din Ungheni (maestru-coregraf Iosif Titi Boantă), Formația de dansuri populare ,,Fiii Cămărașului” din Cămăraș (coregraf Ancuța Băieș), Ansamblul Artistic ,,Miorița” din Târgu Mureș (instructor Eva Albert), Ansamblul Folcloric ,,Mugurii Stolnei” din comuna Săvădisla, jud. Cluj (instructori Corina Cristuțiu și Daniel Rusu), Formația de dansuri populare ,,Plaiuri  Milășene” din Milaș (instructor-coregraf Aurel Muntean), Ansamblul Folcloric ,,Ciobănașul” din Șieuț (instructor-coregraf Ignat Pantea), Formația de dansuri țigănești din Urmeniș (instructor Ileana Tomșa) și Ansamblul Profesionist ,,Dor Românesc” al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Invitații speciali ai acestui festival au fost interpreții de muzică populară Alina Ploae și Marcel Avram.

Prezentarea programului artistic a fost realizată de Cristina Bălan, referent de specialitate în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Serviciul Cultură Tradițională.

     

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5