Festivalul rapsozilor „La Poale de Ţibleş”

Pe 24 mai este programată ediţia a IV-a a Festivalului „La Poale de Ţibleş”, iniţiat de artista Lenuţa Purja şi înv. Floarea Pop, manifestare coordonată de Centrul Judeţean pentru Cultură, director Nicolae Gălăţean, coordonator proiect etnolog Emilia Ometiţă.

Festivalul se adresează rapsozilor populari, solişti vocali şi instrumentişti şi este conceput pe două categorii de vârstă: 30-50 ani şi 50-80 ani. Înscrierea în concurs se va face până pe 22 mai, pe baza unei fişe, care va fi expediată poştal pe adresa CJC, str. G-ral Grigore Bălan, nr. 11, sau prin fax 0263.232571. Manifestarea, organizată începând cu ora 13.00, la Căminul Cultural din Târlişua este derulată în colaborare cu Primăria Târlişua şi oferă, pe lângă trofeul festivalului, pentru marele premiu, şi suma de 500 lei. Prima ediţie a festivalului a fost câştigată de rapsodul Teodora Purja din Agrieş, la a doua ediţie trofeul a mers în Maramureş, iar la ediţie a III-a a rămas din nou în judeţ la Mihăilă Varvari din Lunca Ilvei.

În cadrul galei, alături de taraful tradiţional din Sângeorz-Băi va evolua familia de artişti tradiţionali Teodora Purja – mamă, Lenuţa Purja – fiică şi Sergiu Purja Negrean – nepot.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5