FIAT POESIS!

După “Un alt anotimp” (Editura Dacia, 2008) şi “Imobiliare de lux” (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009), Ovidiu Pojar mai lasă o dată ciutura în fântâna poeziei, cu “Jogging circular” ( Editura Eikon, 2012), pentru a ajunge la stele. Şi de-acolo, poetul rosteşte “să se facă poezie”, aşa cum ar spune “să fie toamnă” şi ele au apărut. Îndeplinindu-i-se astfel dorinţele, ce-ar mai fi de spus despre poet?!...
Dintr-un cer întors “cu susul în jos”, el simte cum “moartea se şterge cu mine/ la gură”, intuind un posibil “ospăţ” al poeţilor, şi “treceam şi eu în viteză/ pe străzi/ într-o limuzină de lux/ către rafturile ultimului supermarket”, într-o încercare proprie de recuperare, postumă.
Ovidiu Pojar este un meditativ în esenţă şi un senin în felul de-a spune şi de-a-şi transmite universul: “Mi-a alunecat luna printre degete”, “Dimineţile deveneau tot mai fragile”, “Sunt fluviul cel tânăr,/ curgeam fără griji/ şi-mi întinsesem delta la soare”. El intră în poezie cu mâinile curate, sentimentele parcurse sunt autoevaluate de la înălţimea unei împăcări cu lumea, prin vers, prin credinţa în vindecare de sine prin poezie: “Numai de asta-mi era teamă - / că într-o zi/ o să înveţi să trăieşti fără mine/ că o să-mi pierd statutul/ de nod feroviar/ pentru trenurile tale/ neliniştite”. Vocea poetului e odihnitoare: “Vieţile noastre – paralele,/ şine de cale ferată/ pe care doar roţile trenurilor/ le mai unesc”.
Titlul volumului, uşor supra- realist, “Jogging circular”, face trimitere la materie, la regăsire, când un vis e “înghesuit” în “buzunarele acestor vremuri” şi “roua se macină sub bocancii realităţii”, într-un exerciţiu de rezistenţă cu tăria cuvintelor. Fenomenul care însufleţeşte expresia poetică din volum şi la care zboară imaginaţia artistică, nu e descompunerea, aşa cum s-ar crede, ci compunerea, în forme umane. Inspiraţia, la Ovidiu Pojar, e de sorginte pământeană.
De mână cu Bacovia, prin parc, Ovidiu Pojar nu e deloc bacovian. El îşi recunoaşte vina/ grija pentru poezie, ca orice post-modern: “În fiecare zi mă trezesc/ hotărât să scriu/ cea mai frumoasă poezie”.
Poet al glisărilor, din interior în exterior şi din exterior în interior, al întoarcerii la temele fundamentale – iubire, timp, natură, condiţia poetului – de expresie caldă, cu un romantism desuet care i se potriveşte ca o mănuşă, cu pregătire aleasă de-a exprima adevărul poetic, Ovidiu Pojar este mereu “în formă”, ca poet, gata să reziste confruntării cu instanţe lirice.