Filigramul în filatelia românească

Preşedintele Clubului de filatelie de la Cercul Militar, Mihai Lucian Valea, vine pe piaţa de profil cu al doilea volum de specialitate editat în acest an. “Filigranul în filatelia românească”, carte apărută la Editura Karuna, se doreşte a fi un omagiu adus istoriei filatelice româneşti, care începe odată cu primul timbru austriac purtând obliteraţia unui oficiu poştal din teritoriul românesc, aflat atunci sub ocupaţie habsburgică. Din anul 1850 putem vorbi de filigran în filatelia românească. Primul capitol prezintă date pertinente şi ilustraţii, despre filigranele emisiunilor poştei imperiale austriece circulate în teritorii româneşti în perioada 1850-1919. Urmează date despre filigranele emisiunilor poştei regale maghiare circulate în teritoriile româneşti în perioada 1871-1920. Aflăm că filatelia maghiară debutează la 1871 prin litografierea portretului Kaiserului Francz Joseph 1. Interesante sunt realităţilesocio-politice particulare, specifice teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie militară, între anii 1916-1920. Urmează apoi filigranele timbrelor autohnizate, grafia filigranelor. Partea a doua a volumului este dedicată emisiunilor poştale ungureşti din Transilvania de Nord-Vest, în perioada 1940-1946. Mihai Lucian Valea dă un imbold cercetării acestui domeniu, încă ocult, al filateliei româneşti. Filigranul, după părerea autorului, ar trebui să ocupe locul imediat următor după desenul timbrelor, în studierea şi aprecierea unei piese filatelice. Studiul lui Valea ne arată că filatelia îşi afirmă tot mai pregnant rolul ei de formă alternativă de învăţământ, piesa filatelică neputând fi mistificată, ascunsă ori distrusă. O carte care se integrează în rândul studiilor de specialitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]