Filozoful George Purdea, despre Noica, la Biblioteca Judeţeană

Născut la Lechinţa, filozoful şi traducătorul de literatură în limba germană, George Purdea, este cadru universitar la Institutul de Filozofie al Universităţii din Viena. Săptămâna aceasta el a fost invitatul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, în cadrul Conferinţelor bibliotecii, fiind prezent cu tema „Despre Noica şi limba română”.
Evenimentul a avut loc în sala „Gavril Scridon” şi a debutat prin cuvântul managerului instituţiei, Ioan Pintea, care a subliniat importanţa prezenţei pe meleagurile natele al lui George Purdea, intelectual de marcă, care este mai cunoscut în mediile universitare din Austria decât acasă. De altfel, în programul ei, Biblioteca şi-a propus recuperarea valorilor prin prezentarea acestora publicului bistriţean.
Tema abordată de George Purdea a fost una interesantă, mai ales că este omul care a stat la căpătâiul lui Constantin Noica în ultimele clipe de viaţă. „Păşea încet, târâdu-şi uşor ghetele, într-un pardesiu din care atârna un petec de căptuşală, cu ochii închişi şi bascul în mână, lipit de şold. Era o sforţare în făptura-i înaltă, înclinată, parcă opintindu-se să tragă un năvod. Mi s-a părut un ceas de taină şi ceva s-a opus în mine naturalei porniri de a-l striga. Am mers o vreme paralel, pe la marginea pădurii. Mărturisesc că parcă aşteptam să se întâmple ceva: ecoul unei fugi de orgă înălţându-se din văi, un început de ninsoare, saltul unui căprior... Dar nu s-a întâmplat nimic. Pentru natură clipa aceea era un atom de timp în tâmpa-i succesiune infinită. Pentru mine însă, singurul martor în necuprinderea obtuză, silueta aceea adusă de spate, cu şuviţe de păr alb decolorate, era candela acelei „cu totul alte lumi” (Augustin), din a cărui plăpând fuior spiritul îşi ţese, prin istorii întâmplătoare, eternitatea. În apropierea intersecţiei cu drumul spre Şanta, m-am făcut zărit. „Aa, tu erai, Tocmai mă gândeam ce bucurie e să ştii că te aşteaptă într-o odaie încălzită câteva ceasuri de lucru. Dar vino mai întâi pe la mine să bem o cafea. La asta te pricepi mai bine decât la aprinsul focului”. M-a luat de braţ, zâmbind de gluma ce-i reuşise, în timp ce eu păşind alături mă gândeam că, pesemne, nimic nu-i mai frumos pe lume decât senectutea”, sunt câteva din amintirile pe care George Purdea le spune despre Noica.
Întâlnirea a durat aproximativ două ore, în care publicul bistriţean a putut interacţiona cu filozoful, într-o seară de care, cu siguranţă, ne vom aminti.