Final de proiect Comenius la Grupul Şcolar “Radu Petrescu” Prundu Bârgăului

Proiectul Comenius ,,Active Citizenship Our Step For The Future” (Cetăţenia activă – pasul nostru spre viitor) face parte din Programul European “Life Long Learning” şi a debutat în luna octombrie a anului 2010 când şcoala noastră a fost informată oficial că a câştigat un grant european în urma unui concurs de proiecte europene. Proiectul a avut cofinanţare de la Comisia Europeana în valoare de 24.000 Euro şi a fost în parteneriat cu Şcoala Generală “Toma Kardijev” din Ruse, Bulgaria.
Tema proiectului a fost cetăţenia activă, voluntariatul, schimbul de bune practici între cele două şcoli partenere. Proiectul s-a derulat pe o perioada de doi ani (2010-2012) iar sprijinul financiar european, ne-a oferit oportunitatea de a efectua 33 de mobilitati transnaţionale în Bulgaria deşi erau prevăzute obligatorii doar 24. Dintre aceste mobilităţi 23 au fost cu elevi.
Timp de 10 zile, în perioada 26.03-6.04.2012, 5 cadre didactice din România s-au aflat în Ruse alături de elevii români şi au participat la activităţi scolare şi extraşcolare, interactive, elaborate de şcoala parteneră. Această mobilitate a noastră în Bulgaria a venit după ce în primul an al proiectului 20 de elevi bulgari insoţiţi de 5 profesori au desfăşurat activităţi didactice la Grupul Şcolar “Radu Petrescu” alături de elevii români, timp de 10 zile, în perioada 2-12 mai 2011.
În perioada 17-21 iunie a.c. echipa bulgară a proiectului s-a deplasat în România, pentru lucrările oficiale de închidere ale proiectului, care au avut ca obiectiv central, prezentarea produselor finale ale proiectului: Site-ul proiectului Comenius www.ourstepforthefuturegsrp.ro, broşura “Activităţi în oglindă” revista “Taste of Freedom” dar şi colţul Comenius care conţine produse de la activităţile elevilor.
La închiderea oficiala a proiectului, care a avut loc în 20.06.2012, în Sala festivă a şcolii, au fost alături de musafirii noştrii bulgari, echipa de proiect română, cei 23 de elevi români, beneficiarii directi ai proiectului, reprezentanţi ai comunităţii locale, părinţi ai elevilor implicaţi în proiect, profesori de la şcolile de pe Valea Bârgăului.
Lucrările finale au fost conduse de profesor Natalia Mălinaş, coordonator al proiectului Comenius “Active Citizenship Our Step For the Future” care susţine: “Acest proiect s-a născut din initiativa d-şoarei profesor Neuc Maria Constanta, a domnişoarei profesor Bacea Adriana şi a subsemnatei. In anul al doilea implementarea, continuarea şi finalizarea, consider, cu succes a acestuia nu ar fi fost posibilă fără sprijin din partea conducerii şcolii. Domnul director Marinciuc Marin a dat dovadă de multă înţelegere si s-a implicat activ în mobilitatea din Bulgaria, în derularea şi finalizarea cu success a proiectului. Ţin să mentionez cofinatarea prin împrumut la proiect, venită din partea d-lui părinte Pugna Dumitru de la Suseni şi a “Asociatiei Invierea”. Nimic nu ar fi fost posibil fără o echipă de proiect româno-bulgară consolidată în cei doi ani de muncă constantă.
Lucrările întîlnirii finale au fost pregătite minuţios de d-l director Bujor Marcel care s-a implicat trup şi suflet în partea artistică a programului, d-na profesoară Cornelia Pugna, d-le învăţătoare Fira Pătraş şi Marioara Albu.
În elaborarea şi tehnoredactarea unor produse finale ale proiectului şi-a dovedit profesionalismul ca de fiecare dată când avem o acţiune de anvergură în şcoală, d-na prof. Mihaela Batiş şi d-na profesoară Cornelia Pugna. Fiind un proiect lingvistic catedrei de limba engleza i-a revenit sarcina de a coordona elevii pentru a elabora produsele finale ale proiectului alături de echipa bulgară dar şi de a traduce toate materialele editate. S-au implicat foarte mult în proiect profesorii de limba engleză Magdea Liviu, Rusu Carmen şi Sorina Moişan iar apariţia revistei “Taste of Freedom” se datorează d-nei profesor Simona Mircea care a coordonat şi activităţile lingvistice ale proiectului. Lecţii frumoase de limba bulgară ne-au oferit d-le profesoare Emilia Gâvan şi Maria Man. De organizarea întâlnirii finale s-au ocupat d-na profesoară Hăngănuţ Daniela care are şi experienţa mobilităţii în Bulgaria, ne-a fost de mare ajutor sprijinul d-nei profesoare Paula Sbârcea.
Cu ajutorul domniilor lor, Colţul Comenius a fost mutat temporar din Centrul de Documentare al şcolii la Sala festivă pentru a fi admirat de invitaţi. În mobilităţi au fost implicate următoarele cadre didactice: Neuc Maria Constanţa, Marinciuc Marin, Şipeţean Felicia, Sabin Trifan, Adriana Bacea, Cornelia Pugna, Simona Mircea, Hăngănuţ Daniela, Natalia Mălinaş. D-l profesor Sabin Trifan s-a ocupat cu succes de însemnele proiectului, logo-ul, înregistrarea şi filmarea unor activităţi didactice, dar am găsit sprijin şi din partea firmei de specialitate Lifevisionmedia.
Experienţa noastră a fost încununată de susţinerea din partea colegilor noştrii a unor activităţi didactice de înaltă ţinută, atractive pentru elevii bulgari şi români, foarte bine apreciate de profesorii bulgari Astfel au pregătit activităţi didactice domnii profesori: Cornelia Pugna, Hăngănuţ Daniela, Paula Sbârcea, Adriana Bacea, Simona Mircea, Trif Reghina, Trifan Sabin, Frumos Ciprian.
Profesor coordonator proiect, Natalia Mălinaş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5