Finanţările europene au făcut posibă asfaltarea drumului de la Cormaia
Administraţia oraşului Sângeorz-Băi a finalizat lucrările de consolidare a drumului, asfaltare, amenjare de poduri, podeţe, rigole şi montarea parapeţilor, pe un tronson de 17 km, în localitatea Cormaia. Investiţia în valoare de aproximativ 1,5 milioane euro, care a debutat în toamna anului 2013, a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 125 B - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii.
La recepţia lucrărilor, alături de primarul Rolnad Venig şi reprezentanţi ai Primăriei Sângeorz-Băi, au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Ţintean şi vicepreşedintele Dorin Popescu. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţii firmei care a executat lucrările, SC Frasinul SRL.
“Locurile pe care le-am vizitat astăzi sunt de o frumuseţe inestimabilă şi prin acest proiect de infrastructură vor putea fi valorificate din punct de vedere turistic. Din punctul meu de vedere, zona pe care am vizitat-o astăzi, precum şi întreaga vale a Someşului Superior poate fi cotată ca ”o mică Eleveţie”. Vreau să felicit constructorul pentru calitatea lucrărilor, precum şi pe Primăria şi Consiliul Local Sângeorz-Băi, pentru iniţierea şi implementarea cu succes a acestui proiect”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
***
Pentru toţi cei interesaţi de noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – versiunea oficială transmisă la Comisia Europeană, le puteţi găsi aici în format electronic http://www.madr.ro/ro/programare-2014-2020-pndr/documente-de-programare.html
Citiţi şi:
- Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest îi răspunde primarului Traian Ogâgău
- Spital din fonduri europene, la Sângeorz-Băi. Primarul Traian Ogâgău s-a întâlnit cu echipa ADR Nord-Vest!
- Reabilitarea şi modernizarea creşei din Sângeorz-Băi, proiect prioritar pentru perioada următoare de finanţare!
- Sângeorz-Băi: Două proiecte de modernizare a infrastructurii școlare, în valoare de 2,5 milioane euro, vor fi finanţate din fonduri europene
- Specialiştii ADR Nord-Vest, în vizită de lucru la proiectele cu finanţare europeană din orașul Sângeorz-Băi
Adaugă comentariu nou