Firmele Frasinul şi Filadelfia Group strâng rândurile lângă Gloria Progresul Bistriţa

Şi în vremuri destul de grele, se mai găsesc firme în judeţ care să susţină financiar fotbalul bistriţean. Filadelfia Group (Tabita Tour) şi SC Frasinul SRL s-au alăturat grupului de firme care s-au implicat déjà în noul proiect Gloria Progresul Bistriţa, precizează preşedintele executiv al clubului, Claudiu Stanciu.

Ne bazăm pe ce este mai important în susţinerea sportului, mediul privat. Chiar dacă autorităţile nu ne dau bani, ne bucură sprijinul venit din partea firmelor. Pe viitor, avem promisiuni şi de la MIS Grup. Suntem în etapa a zecea, avem rezultate, lumea începe să creadă în noi. E un proiect pe termen lung, cu jucători tineri. Nu cred că a mai fost o echipă a Gloriei cu o aşa medie de vârstă. Mai mult, cu excepţia a doi jucători, toţi sunt din Bistriţa sau de pe raza judeţului”; a menţionat preşedintele FC Gloria Progresul Bistriţa.

***

Pe plan sportiv, în etapa 10 a Seriei 5, Gloria Progresul Bistriţa va juca, sâmbătă după-amiază, în deplasare cu Metalurgistul Cugir. “Cugirul este singura necunoscută pentru noi, nu i-am văzut jucând. După aceea, avem cu Sănătatea Cluj şi Reghinul, dar cred că suntem peste toţi. Jucătorii sunt motivaţi, li se va plăti prima pentru victoria cu Oşorheiul, li se va da un salariu”, ne-a declarat Claudiu Stanciu.

***  

După finalul turului (n.n. - şi al turului doi de la prezidenţiale), staff-ul FC Gloria Progreasul Bistriţa va trimite o adresă către Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa, pentru a solicita fonduri în baza Legii 350/2005 privind acordarea finanţărilor nerambursabile. Baza financiară, credem noi, va rămâne tot mediul privat bistriţean.

Comentarii

07/11/14 19:36
Sulix

Unde a jucat Claudiu Stanciu fotbal?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5