FLAGRANT: Bistriţeni prinși, în Vama Borş, în timp ce transportau canabis și cocaină. Patru persoane reţinute!

Droguri în valoare de peste 200.000 de euro au fost descoperite de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T., în urma unui flagrant, organizat în vama Borș.

"La sfârșitul anului trecut, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, s-au sesizat din oficiu, cu privire la constituirea unei grupări infracționale, specializată în trafic de droguri de risc. Astfel, ieri, 17 ianuarie, a fost organizat un o acțiune de prindere în flagrant delict, în Punctul de trecere a frontierei Borș – România, în urma căruia au fost prinși 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 52 de ani, toți din județul Bistrița-Năsăud, imediat după ce aceștia au trecut frontiera din Ungaria în România, cu două autoturisme. În urma controlului amănunțit al celor două mașini, polițiștii au descoperit 17,6 kg. de canabis și 354,3 grame de cocaină. Ulterior, în cauză au fost desfășurate 10 percheziții domiciliare la locuințele mai multor  persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri", se arată în comunicatul IPJ BN.  

La percheziții, au fost descoperite și ridicate 60 de grame de canabis, 15 grame de hașiș, semințe de canabis, cantare de mare precizie, bonguri, grindere, obiecte purtătoare de urme vegetale și carduri cu urme de substanță pulverulentă de culoare albă. De asemenea, au mai fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, medii de stocare, înscrisuri, 2.200 de lei și 40 de euro, un box metalic și un baston telescopic.

Au fost indisponibilizate și 3 autoturisme ce ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.

Opt persoane au fost conduse pentru audieri, iar față de patru dintre acestea, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Acestea urmează să fie prezentate, în cursul acestei zile, instanței Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunerea de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc.

În acțiune au fost angrenați și poliţişti specializați în combaterea criminalității organizate din Cluj-Napoca și Maramureș, ai Inspectorului de Poliției Județean Bistrița-Năsăud, precum și jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]