Floreşti – un sat clădit pe o mare bogăţie sufletească

Parafrazând o zicere celebră, pot spune că satul Floreşti este un dar al Someşului. Terenul nisipos ce emană căldură, roditor până la saţietate, uşor de lucrat (chiar cu o sapă de lemn, cum spunea un bătrân), dar dătător de recolte bogate, a fost dintotdeauna bunul cel mai de preţ. L-au apărat, l-au udat cu sudoarea braţelor şi a minţii, dar şi cu sânge, când a fost nevoie. Să ne amintim doar că unul din conducătorii Răscoalei de la Bobâlna din 1437 a fost Mihai Românul, din Floreşti, fiind căpitan de oşti român ce şi-a apărat glia în fruntea nemulţumiţilor cu preţul vieţii. Au fost, de-a lungul anilor, oameni foarte aprigi, drepţi şi muncitori, pentru că pământul a fost şi este rădăcina care dă viaţă.

          Amintit în documente prin 1332 sub numele de Vireag (Jireagul de astăzi), ceea ce ar însemna Dumbrava înflorită, s-a menţinut de-a lungul secolelor prin hărnicia oamenilor şi dorinţa lor de libertate. Prin 1845, existau aici mine de sare, un fel de sanatoriu în aer liber. Pulsa o intensă viaţă religioasă de vreme ce pe la 1769 sunt menţionate două biserici pentru români şi maghiari.

          Am poposit preţ de câteva ore în satul Floreşti la început de iulie. Aşezarea părea pustie, doar pe valea ce traversează aşezarea se bălăceau câţiva prichindei. Era căldură mare. Ajung la biserica cu hramul „Sfânta Treime”, un locaş de rugăciune ridicat prin contribuţia enoriaşilor la 1866. De-a lungul anilor a suferit reparaţii, modificări datorate vremurilor, biserica fiind resfinţită în 1974 de vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Teofil.

          Un alt moment înălţător, plin de bucurii duhovniceşti a fost în 14 iunie 2014, când în mijlocul enoriaşilor s-a aflat Mitropolitul Andrei. Prim-epitropul Parohiei, Iliş Flore, fost colonel activ, a „chemat la ordin” şi a pus în mişcare Comitetul Parohial spre a face lucruri folositoare sfântului locaş. Şi o face bine, cu toate veniturile modeste de care dispun. Iar părintele, bun chivernisitor al treburilor parohiei, are numai cuvinte de laudă la adresa acestora. Preotul paroh Ioan Creţa este tânăr. A fost hirotonit de către Arhiepiscopul Irineu în 2009, pe seama Parohiei Floreşti, urmându-l pe vrednicul de pomenire părintele Ioan Bălăi, ce a slujit aici aproape 40 de ani. Părintele Creţa vine din Ruştior, un sat de oameni gospodari, întâlnind în Floreşti tot oameni harnici şi buni lucrători ai pământului. În biserica veche se adună credincioşii duminica şi în sărbători, vin să se hrănească duhovniceşte. Vocea blândă, atrăgătoare a părintelui captează totdeauna atenţia enoriaşilor. Nu este o parohie dintre cele mai bogate, dar averea, îmi spune părintele, o constituie oamenii, credincioşii, bătrânii, văduvele şi mai tinerii care ascultă Cuvântul de Învăţătură. Trăiesc aici, în Floreşti, oameni cu o foarte mare bogăţie sufletească. În curtea bisericii, către stradă, este monumentul celor ce au căzut în războaiele mondiale ale secolului trecut. Pare de necrezut că dintr-un sat cu mai puţin de 200 de fumuri să fie încrustate 72 de nume de eroi ce au luptat şi au căzut pentru patrie.

          Cum spuneam, pe uliţele satului e aproape o linişte totală. Doar pe şoseaua asfaltată circulaţia e intensă. Sătenii sunt în câmp, în solarii, fiindcă satul Floreşti este renumit, ca şi alte comunităţi din comuna Nimigea, pentru priceperea în ale legumiculturii. În faţa bisericii o întâlnesc pe lelea Silvie. Are 91 ani, dar grădina de legume de acasă este lucrată de această femeie singură, care toată viaţa ei s-a ocupat de legumicultură. În fiecare dimineaţă, îmi spune bătrânica, cu o faţă ce iradiază bucurie şi încovoiată de spate, stă de vorbă cu fiecare plantă în parte. O viaţă a lucrat terenul şi acum, deşi a fost încercată cu multe greutăţi, lucrează cu aceeaşi dragoste şi pricepere, dar cu forţe diminuate. Cu o voce blândă, cu un zâmbet înnăscut, te cucereşte şi te face să-i săruţi mâinile şi să-i primeşti binecuvântarea sfântă. Îl întâlnesc şi pe Toader Ioan. Îmi spune că are 88 ani. Pare de necrezut când îl vezi câtă sănătate degajă şi acum. A lucrat toată viaţa aici, în sat. S-a luptat cu pământul şi în vremea colectivului, şi acum. „Am o pensie de colectivist. Să fiu sănătos. Încă mă descurc bine. Tot cu legumele mă învrednicesc, că aşa-i la noi, din moşi strămoşi”. Întrebându-l de averea satului, de astăzi sau de odinioară, bătrânul îmi spune că pe vremuri aici existau, în sectorul zootehnic, 150 de cai şi 90 de căruţe, 400 de bivoli şi 200 de vaci. Acum, toate acestea aproape au dispărut. Bucuria cea mai de preţ al lui Toader Ioan este familia, doi feciori, preoţi, unul în Feldru, celălalt în Franţa, şi un nepot, tot preot, în Spania., „Asta-i bogăţia mea!”.

          În curtea lui Vasile Ilişiu se descarcă din două căruţe varză şi conopidă, pregătite parcă pentru o expoziţie agricolă. Soţii Ilişiu, tineri şi în putere, pot fi consideraţi, alături de alţi floreşteni, adevăraţi profesionişti în ale legumiculturii. Produsele proaspăt culese sunt destinate pieţei bistriţene şi nu numai. Solariile sunt pline de roşii care mai să dea în pârgă. Se anunţă o producţie bună, dar, îmi spune cu năduf Vasile Ilişiu, furtunile din zilele trecute ne-au cauzat mari necazuri. Foarte multe solarii, câteva hectare, au fost distruse, iar culturile compromise în mare parte. Primarul comunei Nimigea, Mircea Runcan, ne spunea că în zonă au fost distruse peste cinci hectare de solarii. În Floreşti, foarte mulţi şi-au amenajat solarii, au accesat fonduri, grădinile sunt pline de legume care de care mai frumoase. Fiecare are un sistem propriu de irigare, obţinând legume ecologice, sănătoase, de foarte bună calitate. Este cazul lui Tiberiu Bindea, Grigore Mureşan, fraţii Ilişiu, şi mulţi alţii, cu suprafeţe apreciabile de culturi protejate şi în câmp. Grigore Mureşan, fost mare şef la CFR, acum legumicultor „profesionist”, este cel care în urmă cu mai mulţi ani a făcut o haltă CFR în Floreşti pentru ca şi gospodarii de aici să aibă acces mai uşor la transportul legumelor către piaţă.

          Satul Floreşti este şi locul de naştere al scriitorului Vasile Rebreanu. Nimic nu aminteşte de existenţa acestuia aici. Scriitorul Olimpiu Nuşfelean ne spunea despre intenţia de a amplasa o placă comemorativă pe casa în care s-a născut acesta sau despre intenţia de a amplasa un bust al scriitorului.