Biletul de călătorie

Flori de tei, sânziene şi cireşe

Dacă e iunie, atunci gândul zboară numaidecât la „Pupăza din tei”, la „Nopţi de sânziene” , apoi spre „La cireşe”. Luna aceasta, care stă în cumpăna lui 15 iunie, data nefiinţei lui Eminescu, şi care debutează cu Ziua copilului şi se încheia cu Ziua învăţătorului (în 30 ), de altădată, care marchează finele de an şcolar şi începutul de vacanţă mare, acoperă parcă într-un ambalaj protector prima jumătate din an, pune punct unui capitol.
Acum e timpul florilor de tei „deasupra noastră/ or să cadă, rânduri, rânduri”. Oraşul întreg, mai ales pe „bulevardul cu licee”, plin de arbori eminescieni, nu bacovieni, aşa cum principala arteră din Berlin se numeşte „Unter den Linden” ( „Pe sub tei”), se învăluie într-o infuzie de ceai de tei, ce se risipeşte ameţitor în aerul proaspăt al dimineţii, în cel încălzit al amiezii sau obosit al serii. Acesta e mirosul specific unui oraş din nord, dintr-o ţară fostă „de est”. E atât de pronunţat, încât îşi depăşeşte efectele terapeutice, de calmare, de liniştire, de adormire, trezind într-un alt registru faţă de mereu „Deşteaptă-te, române!”, tot legat de aceste locuri, prin autorul versurilor, Andrei Mureşanu, tresărind „din cercuri albe”, frumuseţea de balsam a florii de tei, galbenă.
Codiţele de cireşe perechi seamănă cu alcătuirea din două a florii de tei. Sunt astfel construite, încât împreună pot împodobi urechile fetelor şi femeilor care ştiu să se împrietenească cu elementele naturii, considerându-le ca făcând parte din propriul suflet. Cireşele, în schimb, sunt fructele depline ale adevăratei veri, pârgul aprins al livezilor, bucuria ochilor, inspiraţia artiştilor de natură cu cireşe, în coş, în mâini deschise, în umbra frunzelor de adăpost. Ele sunt hrană şi sete, sunt neastâmpăr şi poftă, sunt ispită şi potolire. Cireşele de iunie, gloria cireşelor de mai.
Ceea ce înlesneşte comparaţia dintre flori de tei şi sânziene este aceeaşi culoare galben- unt, pe care o întâlnim la cele două flori. Aşezate în vaze, florile de sânziene fac să miroase în toată camera a câmpie, a ploaie, a fân. Pe câmp, ascunse după flori de margarete, de scânteiuţe, de trifoi, sânzienele ne atrag în timpul zilei. Pe noapte, ele nu se mai văd, nu se mai disting, dar lasă loc, în bonomia lor, nopţii de sânziene, magică şi misterioasă, aducătoare de ursit. Sânzienele, flori şi zâne, se împacă între ele şi stabilesc, după legi nescrise, viitorul celor care cred în ele.
Ceea ce v-am prezentat face parte dintr-o clipă de răgaz, pe care am avut-o în soarele, ce stă să-şi schimbe faţa, după solstiţiul mult aşteptat. Am privit inima, în formă de frunză: rotundă, rumenă, la tei, alungită şăgalnic, la cireş, subţiată şi obosită la sânziană.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]