VREM ALTFEL

Fluturaşe şi campanie, marca PNL, împotriva lui Oltean, Botiş şi Sbîrciu

Liberalii nu i-au uitat pe parlamentarii PDL care au votat împotriva moţiunii de cenzură, votând astfel pentru tăierea pensiilor şi salariilor. Aşa cum au promis, liberalii au organizat o acţiune de mediatizare negativă a acestora.

Vizaţi sunt deputatul PDL Ioan Oltean, deputatul PDL Ioan Nelu Botiş şi senatorul PDL Ioan Sbîrciu. Concret, membrii organizaţiei de tineret au început să distribuie fluturaşe cu chipurile celor trei parlamentari, în dreptul fiecăruia fiind specificate măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc, respectiv tăierile de pensii şi salarii, eliminarea unor subvenţii şi ajutoare acordate de către stat. În partea de jos a fluturaşului sunt menţionate soluţiile PNL pentru scoaterea României din criză.

Potrivit preşedintelui TNL B-N, Samuel Coman, în Bistriţa urmează a fi distribuite 6.000 de fluturaşe cu chipul lui Ioan Nelu Botiş, iar circa 3.000 de fluturaşe cu imaginea lui Ioan Oltean vor fi distribuite în zona Năsăudului şi a oraşului Sîngeorz-Băi.

,,Urmează să tipărim şi fluturaşe cu imaginea senatorului PDL Ioan Sbîrciu. Considerăm că oamenii trebuie să îi vizualizeze pe cei care au votat tăierile de pensii şi salarii, să conştientizeze că nu doar domnul Emil Boc a votat aceste tăieri, ci cu ajutorul domnilor Oltean, Botiş şi Sbîrciu. Când vor vota peste doi ani de zile să se mai gândească dacă oamenii aceştia îi reprezintă în Parlament. Sunt oameni care nu fac asocierea între parlamentarul de Bistriţa-Năsăud şi parlamentarul care a votat pentru tăierea de pensii şi salarii. Oamenii aceştia, Oltean, Botiş, Sbîrciu, au votat pentru acest lucru şi trebuie să suporte consecinţele”, a spus Samuel Coman.

Preşedintele PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, a precizat că această acţiune va avea un caracter permanent, urmând ca la intrarea în localităţi, să fie montate panouri cu chipurile celor trei parlamentari PDL, astfel încât oamenii să nu uite până la alegeri cum au votat deputaţii şi senatorul PDL în cauză.

Potrivit lui Ţintean, deocamdată vor fi lipite afişe cu chipurile celor trei parlamentari PDL pe geamurile filialelor PNL, pe garduri, acolo unde cetăţenii le vor permite acest lucru.

Deputatul PNL Ioan Ţintean şi consilierul judeţean PNL Dorin Popescu au spus că vor lipi afişe şi vor pune panouri chiar pe domeniul gospodăriilor personale.

În replică, deputatul PDL Ioan Oltean a declarat:

,,Sunt gesturile unor neputincioşi, unor incapabili, pentru că un om capabil nu recurge la asemenea gesturi. Sunt gesturile unor oameni incapabili. Un om politic şi un partid serios au suficiente mijloace pentru a dovedi un anumit lucru, venind cu argumente serioase şi cu soluţii”, a spus Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5