Fonduri guvernamentale pentru construirea unor cabinete medicale, la Budacu de Jos

Primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca, a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru proiectul „Construire cabinete de medicină generală, în localitatea Budacu de Jos”, în cadrul etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

         Valoarea totală a investiţiei este de 1.343.702 lei, din care finanţare de la stat 1.153.391 lei. „Cabinetele medicale vor fi construite în centrul localităţii Budacu de Jos, pe un teren din proximitatea şcolii. Aici vom amenaja trei cabinete medicale. Clădirea va avea un regimde înălţime P +M parţial, cu o suprafaţă construită de 218 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 353 mp. Ne aflăm în faza de pregătire a documentaţiei pentru demararea procedurii de atribuire a contractului, adică proiect tehnic şi execuţie”, ne-a declarat primarul Florin Sandu Simionca.

Administrația locală din Budacu de Jos are în implementare nu mai puțin de patru proiecte cu finanțare guvernamentală, prin PNDL. Unul dintre acestea a fost finalizat, și anume modernizarea Drumului Comunal 7, Jelna –Satu Nou. Este vorba despre un tronson de 1,9 kilometri, investiția care a avut o valoare 1,135 milioane lei.

***

Un alt proiect  finanțat de Guvern prin PNDL este construirea unei grădinițe cu program normal, amplasată în localitatea Budacu de Jos. Stadiul execuției a depășit 90%, iar grădinița ar urma să fie inaugurată în această primăvară.

Potrivit edilului comunei, valoarea totală a investiției este de 1,148,243.20 lei (cu TVA), din care Construcţii +Montaj reprezintă 942,483 lei (cu TVA), la care se adaugă şi dotări specifice de 66,840.00 lei (cu TVA). Contractul de lucrări este de 982.221,17 lei (cu TVA). Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni.
Practic, este edificată o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 453,70 mp şi o suprafaţă utilă de 387,95mp, pe un singur nivel, cu săli de grupă, dar şi pentru anumite festivităţi.

 

Reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, proiect de peste 14 milioane lei

Proiectul „Construire rețea canalizare și stație de epurare în comuna Budacu de Jos”, unul major pentru comunitate, este finanţat în cadrul etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice.

Investiţia are o valoare totală estimată (cu TVA) de 14.238.868 lei, din care Construcţii+Montaj reprezintă 9.656.424 lei. Cheltuielile neeligibile sunt în valoare de 334.981.00 lei cu TVA.Prin acest proiect vor fi realizate capacităţi fizice extrem de importante pentru infrastructura de apă şi apă uzată din comună. Este vorba despre 22.802 metri liniari de conductă de canalizare; 8.015 metri conductă de refulare; 471 cămine de vizitare din beton, cu diametrul DN800; 16 staţii de pompare. De asemenea, va fi realizată o staţie de epurare 2.500 LE. Tot prin proiect, se vor face 7.718 metri liniari de conductă alimentare cu apă, 33 bucăţi de cămine de vane şi 47 hidranţi supraterani. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]