Fonduri nerambursabile de 25,5 milioane euro pentru investiţii în irigaţii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziția fermierilor, în perioada 3 – 28 septembrie 2012, fonduri europene nerambursabile pentru finanțarea proiectelor de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.

Fondurile, în valoare totală de 25,5 milioane euro, sunt alocate prin Măsura 125 – componenta a1 Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” – și pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum și pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.

Aceste tipuri de investiţii pot primi până la 1 milion euro, sumă care acoperă 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţiile de utilitate publică ce deservesc întreaga comunitate. Pentru investiţiile de utilitate publică ce deservesc doar o parte din comunitate, sprijinul financiar nerambursabil este de 75% din totalul cheltuielilor eligibile. În acest caz, ajutorul public acordat nu va putea depăși 750.000 euro pentru un proiect. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 125 este de 5.000 de Euro. Această sumă reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului.

Beneficiarii Măsurii 125 – componenta a1 sunt organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri agricole, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare. Prin această măsură de finanțare se acordă fonduri nerambursabile pentru creşterea eficienţei activităţii agricole prin îmbunătăţirea aprovizionării cu input-uri şi o mai bună valorificare a produselor rezultate. Se are astfel în vedere diminuarea riscului şi incertitudinii în agricultură, prin reducerea incidenţei fenomenelor naturale (seceta, eroziunea solului etc.). În aceeași măsură, investiţiile finanţate prin această  măsură vor contribui la ameliorarea calităţii mediului şi la diminuarea surselor de poluare.

Până în prezent, pentru Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, APDRP a selectat pentru finanțare 465 de cereri de finanţare, prin care s-au solicitat 524,33 milioane euro aferente. Dintre acestea, 48 de proiecte, cu o valoare de 62,21 milioane euro, prevăd investiţii în infrastructura de irigaţii. Una dintre aceste investiţii pentru îmbunătățirea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii a primit fonduri europene pentru realizarea unei staţii de pompare de punere sub presiune, precum şi pentru modernizarea reţelei de irigaţii pe care o gestionează. Valoarea finanţării nerambursabile este de 687.134 euro şi acoperă 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Printre cheltuielile eligibile se numără achiziţionarea staţiei de pompare, a conductei de transport sau a antenelor de irigaţii. Valoarea totală a proiectului, care include și cheltuieli neeligibile, este de 856.085 euro.

Măsura 125 – componenta a1 se încadrează în Axa I – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” şi are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii agricole şi forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăţilor, în vederea creşterii competitivităţii sectorului agricol şi forestier. Alocările financiare în perioada 2007 - 2013 pentru această Măsură sunt prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Fondurile disponibile pentru fiecare sesiune de depunere de proiecte sunt stabilite de către Autoritatea de Management, în urma consultării Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]