Fostul primar al oraşului Năsăud a trecut la cele veşnice

Din partea astriştilor năsăudeni un gând pios cu profundă recunoștință pentru primarul Oancea Dănuţ Aurel, trecut la veşnicie joi seara. Îi mulţumim pentru sprijinirea Asociațiunii ASTRA prin sediul care l-a oferit astriștilor năsăudeni, în incinta Primăriei, sediu folosit mai mult de 15 ani, și în care astriștii năsăudeni și-au organizat Galeria academicienilor năsăudeni, Biblioteca și Expoziția ASTREI. Sincere condoleanțe familiei. Îi vom purta cu o profundă recunoștință o plăcută aducere aminte
Președinte Ioan Seni
..................
Oancea Dănuţ Aurel s-a născut la 2 noiembrie 1945 la Tîrnăveni, Mureş. A fost absolvent al Institutului Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Construcţii, secţia Construcţii Civile, Industriale şi Agricole, promoţia 1968, obţinând diploma de inginer. A lucrat la IACM Bistriţa ca şef de lot, inginer şef, şef de şantier la lucrările din Bistriţa şi Năsăud. Ca inginer angajat al TCCH Cluj-Napoca a fost şef de şantier la Năsăud şi Sângeorz-Băi, inginer şef. A lucrat ca şef serviciu investiţii la Somplast Năsăud (1987- 1992). A fost ales primar al oraşului Năsăud în legislatura 1992-1996, preocupându-l problemele majore ale oraşului – canalizarea şi gazul metan, fără să-i scape însă toate celelalte probleme edilitar-gospodăreşti. A colaborat cu Societatea Culturală Astra susţinând dezvelirea plăcilor comemorative Virgil Şotropa, Iulian Marţian şi Iuliu Moisil, prilej cu care ministrul Învăţământului, prof. univ. dr. Liviu Maior și academicianul Dumitru Protase au vizitat oraşul şi au fost primiți de primarul Dănuț Oancea. Convins de oportunitatea activităţilor educative ale ASTREI i-a oferit acesteia prin Consiliul Local un spaţiu de două camere, în mod gratuit şi pe toată durata existenţei sale, fapt ce a impulsionat şi mai mult activitatea educativă a acesteia, fiind o prezenţă responsabilă, utilă şi eficientă în activitatea oraşului. În acest sediu, astriștii năsăudeni au organizat galeria academicienilor năsăudeni, biblioteca ASTREI creată prin donații și expoziția permanentă cu aspecte din viața astristă concretă

Comentarii

24/10/15 11:04
Dr. Marius Nico...

Regret din suflet disparitia dintre noi a acestui OM ! Danut, Dumnezeu sa te odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei indurerate . Cu respect, Marius N Pop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5