( Foto) Nuntă mare pe Valea Şieului. Primarul din Şieuţ, socru mare

O zi însemnată a avut loc weekend-ul acesta în familia primarului Ioan Dedean din Şieuţ. Acesta şi-a însurat fiul, evenimentul fiind unul plin de bucurie, atât în comuna mirelui – Şieuţ , cât şi a miresei – Monor. Alaiul a pornit pe uliţele comunei încă de dimineaţă când muzicanţii, împreună cu nuntaşii, s-au dus, conform tradiţiei, să-i ia pe naşi de acasă, familiile Gigel şi Mariana Dumbrăvean, respectiv Ignat şi Albiniţa Pantea. Apoi, s-a mers spre casa mirelui, unde bunica i-a strigat în prag nepotului. Mirele cu naşii s-au îndreptat spre Gledin, unde au mers la casa naşilor din partea miresei şi, împreună cu toţii, după mireasă. Aici, soacra mică, conform tradiţiei, pe acordurile ceteraşului, a strigat „în prag”, dorindu-le mirilor sănătate, înţelegere şi bucurii pe drumul vieţii.
Starea civilă a avut loc la Primăria Şieuţ, fiind oficiată de secretarul Dumitru Gotea. Alaiul nunţii a pornit apoi spre Biserica Ortodoxă din Geldin unde un sobor de preoţi a oficiat taina sfintei cununii, mirii jurându-şi iubire veşnică în faţa lui Dumnezeu.
Petrecerea a avut loc la Reghin, în saloanele restaurantului Monte Carlo, cu o capacitate de 600 locuri. Nu au lipsit surprizele pentru nuntaşi, începând cu dansul mirilor şi culminând cu cel mai dulce moment, acela al tortului. Atmosfera a fost întreţinută de artistul Ioan Dordoi, dar şi de Alexandru Căpitan, care a fost şi starostele nunţii. La eveniment au fost prezenţi sute de oameni, fiind prima nuntă în familia primarului Dedean, care mai are doar o fată, pe Ioana, precum şi în familia miresei. Formând de acum o familie, Alexandru Dedean (inginer la Metal Fortex) împreună cu Cornelia Moldovan (asistentă medicală la Sanovil) pornesc pe drumul frumos al vieţii în doi.
Urăm tinerei perechi ca dragostea să fie liantul vieţii lor, în deplină înţelegere şi armonie, iar bunul Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu copii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5