( Foto) Primul mall din Bistriţa îşi va deschide porţile săptămâna viitoare. Firmele anunţă deja primele promoţii!

Noul shopping center este dezvoltat de cel mai mare investitor de astfel de retail park-uri din Belgia - Mitiska Reim. Magazinele se vor întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, urmând să fie amenajate și 500 de locuri de parcare. În noul Retail Park vor fi prezente branduri internaționale și naționale care încă nu au deschis până acum astfel de investiții la Bistrița. În total vor fi create 250 de noi locuri de muncă. Majoritatea spațiilor au fost deja închiriate, printre magazinele care se vor deschide aici fiind KFC, H&M, NewYorker, CCC, Deichman, Flanco, Hervis, Pepco și Noriel. Lângă Kaufland, în următorii ani vor fi ridicate nu mai puţin de 10 imobile cu 4, 5 sau 6 etaje. Dintre acestea, în 7 vor fi amenajate locuinţe, iar celelalte vor fi dedicate spaţiilor de birouri. Tot acolo va funcţiona şi un restaurant, dar şi o staţie peco. Acest mega complex va avea două intrări, de pe Calea Moldovei şi de pe Strada Grănicerilor.

B1 Shopping Bistriţa se va deschide joi, 23 noiembrie, magazinele anunţând program de la ora 9.00.

Iată mesajele transmise de câteva companii pe paginile de facebook!

„Mergi lunar la Cluj sau la Târgu Mureș pentru a-ți achiziționa articolele sportive preferate? Te-ai săturat să pierzi timp și bani făcând acest lucru? Acum nu mai este nevoie, pentru că deschidem porțile primului magazin Hervis Sports din Bistrița pe strada Calea Moldovei nr. 40A în noul centru comercial "Bistrița Retail Park" în data de 23 noiembrie.
Vă așteptăm în număr cât mai mare! Vă așteptăm cu prețuri promoționale! Merită să nu lipsiți!”, scriu cei de la Hervis.      

„Ai auzit vestea cea bună? Pe 23 noiembrie 2017, începând cu ora 09:00 AM, H&M deschide primul magazin la Bistrița în B1 Shopping! Numai în ziua deschiderii ai 20% reducere la achizițiile la preț întreg mai mari de 100 de lei, iar dacă te numeri printre primii 50 de clienți, primești un card de cumpărături în valoare de 50 de lei! 
Pregătește-te pentru o experiență de shopping inedită alături de familie și prieteni și vino să descoperi cele mai noile tendințe în modă în departamentele noastre: Femei, Bărbați, Adolescenți și Copii!”, transmite H&M România.

„În sfârşit! Noul tău magazin este gata să îşi deschidă porţile în B1 Shopping Bistriţa. Numără-te tu printre primii vizitatori şi o să ai parte de ultimele tendinţe pentru weekend!  Încearca magazinul cu cele mai noi tendinţe din zona ta! Între 23.11.2017- 26.11.2017 vei primi o reducere în valoare de 20 RON pentru cumpăraturi în valoare de 100 RON şi o reducere de 40 RON pentru cumparaturi in valoare de 200 RON. Ne vedem Joi, 23 noiembrie! Program: Luni-Sâmbătă: 9:00-21:00. Duminică: 10:00-20:00” – New Yorker

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5