( Foto) Prinşi în pădure ! 10 sancţiuni pentru căruţaşii de lemne, aplicate de jandarmi într-o singură zi

În ultima zi a lunii februarie, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, alături de reprezentanţi ai Ocolului Silvic Dealu Negru, au executat o acțiune punctuală pe linie silvică, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos.
Acțiunea a fost organizată pe raza localităților Orheiu Bistriţei, Cetate, Dumitriţa şi Budacu de Sus. La fața locului au fost depistați mai mulţi bărbați care transportau cu atelaje hipo, material lemnos sustras din fondul forestier, fără drept.
Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, din care 5 amenzi în valoare totală de 5.000 de lei şi 5 avertismente scrise, conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravențiilor silvice, pentru sustragere de material lemnos din fondul forestier fără drept, conform art. 8, li. b și pentru transport de material lemnos fără documente legale, conform art. 19, lit. b.
Materialul lemnos (3,2 metri cubi), a fost ridicat în vederea confiscării și a fost predat în custodie Ocolului Silvic Dealu Negru.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]