( Foto) Sângeorz-Băi: 11 cupluri, sărbătorite la Nunta de Aur, în oraşul staţiune. Traian Ogâgău: Împreună facem lucruri minunate!

Pentru al doilea an consecutiv, administraţia oraşului Sângeorz Băi, împreună cu Cooperativă Agricolă Sângeorz Băi îşi sărbătoreşte cuplurile longevive. Astfel că, sâmbătă, 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2017 au fost celebrate şi felicitate. Primarul Traian Ogâgău, împreună cu administraţia oraşului, dar şi a câtorva sponsori, au încercat şi în acest an să le ofere câteva ore de neuitatat celor care au petrecut o viaţă împreună. Cele 11 cupluri sărbătorite au primit din partea primarului o diplomă iar prin tragere la sorţi trei familii au primit câte un cadou consistent din partea sponsorilor evenimentului. Buna dispoziţie a fost asigurată de membrii Ansamblului folcloric “Păuniţa”, astfel că invitaţii au petrecut o seară excepţională uitând de grijile cotidiene.

“Dacă ne uităm tradițiile, uităm de unde am plecat și cine suntem cu adevărat!

Astăzi, atât eu cât și consilierii locali, am fost încântați să sărbătorim, ca în fiecare an, Ziua Țăranului și Nunta de Aur a bunicilor noștri.

Gospodarilor, bunicilor și invitaților vă dorim să vă dea Dumnezeu sănătate și numai bine!

Mulțumim pentru invitație și colaborare Cooperativei Agricole Sângeorz Băi și felicitări pentru organizarea evenimentului!

ÎMPREUNĂ facem lucruri minunate!” a declarat la finalul sărbătorii primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]