„Frânturi din viaţa unui om” de Constantin Popa, Editura Karuna, 2015

O sensibilă, emoţionantă şi recuperatorie carte autobiografică publică Constantin Popa, intitulată „Frânturi din viaţa unui om”, Editura Kartuna, 2015, prin grija şi dragostea necondiţionată, eternă a fiicei acestuia, Natalia David. E o carte despre dragostea de viaţă, de cultură, de cărţi, de muzică, de artă.
Constantin Popa s-a născut la Teifeşti, raionul Roman, în 1915 şi a trăit 88 de ani, până în 2005.
Cartea de faţă, lăsată de dânsul în manuscris, este un şirag de amintiri ale vieţii acestui om brav şi onorabil, ducând o viaţă decentă, cinstită, de patriot român, luptător în războiul mondial, o poveste a propriei vieţi a autorului. Este o carte a măreţiei, dar şi a suferinţei deopotrivă, în cursul unei vieţi exemplare, având ca ideal desăvârşirea şi autodepăşirea spirituală şi fizică.
Este un interesant, dramatic şi exemplar, cum spuneam, jurnal de viaţă şi de front. Trăirile dramatice prin care a trecut ca soldat român, participant la cel de-al doilea război mondial, departe de ţară şi de cei dragi, de familie – soţie şi copii – pe toate acestea autorul le descrie detaliat, cu talent de povestitor, în jurnalul său.
Şi chiar aflat pe front în zgomot der obuze, zângănit de arme, înconjurat de hidoasa moarte, Constantin Popa găseşte puterea sufletească să scrie poezii, publicate în ziarul „Curentul” din Crimeea - Curt, în 1942. Cităm două titluri, semnificative – „Rugăciune pentru vânt” şi „Eroilor ce dorm departe”.
Cartea ne relatează cum în luna mai 1944, fiind îmbarcaţi pe un vapor de marfă, sunt aduşi la Constanţa, cu chiu cu vai, trecând prin mari pericole, reuşind să ajungă în sânul familiei, în comuna Scorţeni, din jud. Bacău. La sosirea sa, soţia nefiind acasă, cele două fiice nu l-au recunoscut. Una din numeroasele drame ale războiului. Are loc un dialog semnificativ, el întrebându-şi fiicele: „Tatăl tău e acasă?/ Nu!/ Unde e?/ E plecat pe front în Crimeea!/ Dar pe mine mă cunoşti?/ Da, te cunosc! Eşti jandarmul de la post!...”
Autorul este un om care a ştiut să înfrunte greutăţile vieţii, reuşeşte să-şi crească şi să-şi educe cei şase copii ai săi, ei moştenindu-l spiritual, prin cinste, demnitate, muncă şi adevăr!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5