Frigul a speriat viruşii

Temperaturile scăzute din ultima săptămână au avut drept neaşteptată consecinţă scăderea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu viroze respiratorii şi pneumonii. Totodată a scăzut şi numărul bistriţenilor internaţi cu aceste afecţiuni.

Cazurile de viroze şi pneumonii sunt cu câteva sute mai puţine în ultima săptămână, faţă de săptămânile anterioare când cifra depăşea şi 2.000.

Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în urma raportărilor făcute de medicii de familie şi cei specialişti, pentru perioada 29 noiembrie -5 decembrie au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii 1.661 de bistriţeni, cu 492 mai puţin faţă de săptămâna anterioară.

În 21 de situaţii a fost impusă internarea din cauza complicaţiilor severe, fiind vorba de copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani. Cea mai rezistentă grupă de vârstă, în privinţa acestor îmbolnăviri, o reprezintă persoanele de peste 60 de ani, în doar două cazuri fiind vorba de spitalizare.

La capitolul pneumonii, din datele oferite de DSP, se poate spune că cei mai sensibili sunt copiii cu vârste până la 15 ani care au înregistrat cel mai mare număr de internări. Potrivit Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP, 145 de cazuri de pneumonie au fost înregistrate în perioada menţionată, iar în cazul a 19 persoane medicii au impus internarea, cei mai mulţi fiind copii.

Medicii epidemiologi spun că afecţiunile respiratorii sunt în creştere, însă în prezent nu există niciun caz de gripă.

În ceea ce priveşte campania de vaccinare antigripală, ca în fiecare an, aceasta se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.

În prima tranşă au fost repartizate judeţului nostru 21.000 de doze de vaccin din cele 24.000 solicitate de Direcţia de Sănătate Publică. Epidemiologi spun că, dozele primite le sunt suficiente, dacă e să ţinem cont că, anul trecut, au ales să-şi facă vaccinul 19.000 de bistriţeni.

Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi şi personalul medico-sanitar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5