FRUMUSEŢEA VA SALVA LUMEA

„Frumuseţea va salva lumea”(Dostoievski). Frumuseţea este o categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţii emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi obiectelor naturii, care are ca izvor dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, acordul sunetelor, etc. Caracteristicile esenţiale ale frumuseţii sunt armonia şi echilibrul. Frumuseţea constituie una din trăsăturile fundamentale ale întregii existenţe. Fiind o valoare fundamentală, ea stă cu demnitate şi îndreptăţire deplină alături de adevăr şi bine, alcătuind împreună năzuinţele omeneşti spre o viaţă desăvârşită, spre linişte şi pace. Frumuseţea lumii provine din ordinea şi armonia universului, omul făcând parte din acestea. Ea exercită o adevărată fascinaţie asupra omului, chiar dacă uneori pare rece şi respingătoare. Frumuseţea poate apărea, ca o simplă sclipire, ca un foc de artificii, însă, ea poate acumula destul de multă energie încât să te facă să vibrezi. Toată viaţa noastră este o alternanţă între frumos şi urât, între lumini şi umbre, între vis şi realitate.
Omul este mereu tributar unui anumit fel de frumuseţe. Plăcutul este un amestec de frumuseţe cu mister. Pentru a produce emoţii mişcările frumuseţii trebuie să fie spontane şi imprevizibile. Frumuseţea simplă este de consumat, iar cea şlefuită şi misterioasă, este de contemplat. Creaţia îmbină în mod miraculos plăcutul cu utilul şi este făcută din tăcere şi din contemplaţie, nu din zgomot sau furie. Frumuseţea umană nu ţine numai de estetica figurii, ea se reflectă şi în sufletul omului prin pasiunea pe care o arată faţă de tot ce-l înconjoară. Ceva vibrează în om şi-l apropie de adevăr şi de dreptate. Frumosul se trage din firesc şi din ceea ce este sănătos pentru umanitate.
La om putem distinge o frumseţe exterioară determinată de înfăţişare şi veşminte, şi una interioară, ce înnobilează firea, consolidează cugetul şi întăreşte simţurile dând posibilitate individului să aibă o percepţia clară asupra adevărului sau minciunii, asupra binelui sau răului, asupra frumosului sau urâtului. Frumuseţea exterioară este trecătoare: „forma bonum fragile est”, „frumuseţea e un dar trecător” (Ovidiu). Cea interioară este eternă. Putem vorbii chiar de o estetică a firii omeneşti, care întrece atât ca durată, cât şi ca intensitate estetica figurii sau pe cea a veşmintelor. Aparenţele sunt, de multe ori, înşelătoare. Este nevoie ca ochii minţii să vadă dincolo de aparenţe, acolo unde se găseşte esenţa, vitalitatea şi perenitatea şi unde doar privirile încercate pot vedea toate faţetele realităţii.
Omenirea poate renunţa la multe, dar la frumuseţe nu. Ea este indispensabilă pentru că fără frumuseţe nu ar mai fi de făcut nimic în această lume. Desăvârşirea formelor înnobilează adevărul şi binele. Frumuseţea apare ca o enigmă; are o dublă înfăţişare; incită, fascinează, însă, poate duce şi la rău. Dacă adevărul este întotdeauna frumos, frumuseţea nu este întotdeauna adevărată. Ea nu este totdeauna ceea ce apare, însă, se lasă dorită şi căutată. Frumuseţea interioară e ca un diamant greu de găsit. Nu tentaţia o revelează, ci perseverenţa.
De unde vine frumuseţea interioară? Locul ei este sufletul şi caracterul omului, stările de spirit, libertatea interioară, care la rândul lor provin din dragoste, credinţă şi speranţă. Fără aceste virtuţi interiorul nostru se transformă într-un deşert sterp şi arid în care nu va putea încolţii sămânţa binelui, a dreptăţii şi adevărului, cele care dau nobleţe frumosului.
Şi bătrâneţea are farmecul ei, mai ales, când suntem pregătiţi să îmbătrânim frumos. „Senectus ipsa morbus est”, „bătrâneţea însăşi e o boală”. Dar este o boală tratabilă. A îmbătrânii frumos este nu numai o calitate, ci şi o artă. Din fericire reuşita depinde numai de noi dacă luptăm sau nu pentru „mens sana in corpore sano”; „minte sănătoasă în corp sănătos”.Isus, prin jertfa Sa izbăvitoare a întregit cununa frumuseţii cu noi mărgăritare: harul şi graţia divină, mântuirea sufletelor, şi fericirea veşnică. Pe ele le-a pus în slujba umanităţii prin intermediul realităţii cotidiene, pentru că frumuseţea nu poate fi despărţită de umanitate, nici de realitatea care o susţine. Numai frumuseţea bazată pe pacea lăsată de Isus va putea salva lumea de pieirea pregătită de omenire cu multă migală şi perseverenţă inconştiente pe tot parcursul istoriei sale.
Măgeruşan Ioan