Fruntaşa familie Bojor din Aluniş (Găureni) – Ardan / Bistriţa - Năsăud (II)

Prof. univ. em. dr. Ironim MARŢIAN

Fratele cu trei ani mai mare decât Andrei, martirul de la Mureșenii de Câmpie, a fost Ioan Bojor, născut și el în Ardan, la 20 martie 1885, acolo unde tatăl lor, Gherasim Bojor din Găureni (Aluniș), era învățător, iar mama Ana, fiica preotului local Andrei Palimethi și a Mariei, nepoată a canonicului de la Blaj, Constantin Alutan (1796‑1868).1

Prima treaptă a instrucției școlare o va fi pășit la „fundaționala” din Monor (1892‑1896), devenită din vechea „trivială” – 1764, avându‑i ca învățători pe Isidor Titieni și Vasile Onigașu (directori), George Todoran, Grigore Romanessi, Grigore Tanco, Simion Tanco (preot‑catehet), cam aceeași pe care i‑a avut și fratele Andrei.

Ioan Bojor va trece apoi la Gimnaziul superior fundațional din Năsăud, pe care‑l parcurge integral (1896‑1904), pe toată durata studiilor fiind stipendiat anual din Fundațiunea „Alutan” a amintitului canonic blăjean, cu 40 fl. (cls. I – a III‑a) și, respectiv, cu 60 fl. (cls. a IV‑a – a VIII‑a). Avea „purtarea morală” și „progresul în studiu” apreciate prin calificativul „bune”. Ca elev în cls. I, Ioan Bojor îl va întâlni pe Liviu Rebreanu din Târlișua (Felsö‑Ilosva) în cls. a II‑a (1896/97), după care viitorul romancier pleacă la Bistrița, iar în cls. a VII‑a și a VIII‑a (1902/03; 1903/04) va fi „coleg” cu privatistul Emil Isac. Dintre colegii săi de clasă, mai cunoscuți sunt Mihăilă Someșan (din Dumitrița), Cornel Sânjoan (din Maieru) și Grigore Onoae (din Nepos).

Doi directori (Ioan Ciocan până în 1898 și Ioan Gheție) și un prodirector (Dr. Paul Tanco până în 1903) s‑au aflat la conducerea gimnaziului năsăudean; ordinarii (diriginții) claselor i‑au fost: Prof. Virgil Șotropa (cls. I, a III-a, a IV-a) – Lb. română, Lb. germană, Lb. maghiară; Prof. Ioan Lupoae (cls. a II‑a) – Lb. română, Lb. latină; Prof. Gavrilă Scridon (cls. a V‑a) – Lb. română, Lb. greacă; Prof. Ioan Păcurariu (cls. a VI-a, a VII-a, a VIII-a) – Lb. română, Lb. latină, Istorie, apoi Prof. Iacob Pop – Religie gr.‑cat. și catehet; Prof. Emil Domide – Matematică și Fizică; Prof. Andrei Mazanec și Prof. Teodor Șimon – Desen liber și constructiv, Gimnastică; Prof. Emil Ștefănuțiu – Muzică vocală și instrumentală; Prof. Grigore Pletosu – Filozofie; i‑au mai predat Prof. dr. Ioan Mălai – Istorie, Prof. Ioan Gheție – Lb. maghiară. L‑au atras în mod deosebit orele de Istorie naturală (Biologie) și Geografie – Prof. Iuliu Prodan și Prof. Pompei Grigoriță, custozi ai Colecțiunii de Naturale și Geografie, mai departe Vasile Meruțiu.2

Ioan Bojor va activa în cadrul Societății școlarilor (vechea Societate de lectură „Virtus Romana Rediviva” – 1870), în cls. a VII‑a și a VIII‑a, sub conducerea Prof. Ioan Păcurariu, remarcându‑se prin lucrarea Aprecierea analitică alor trei producte poetice („Musa Someșană”, 1903/04, pag. 25‑35), bănuind că se referea la lucrarea „Poezii” a colegului de clasă Ioan Enuica.3 A fost un exemplu de urmat pentru fratele său mai mic, Andrei Bojor, de a fi membru în Societatea bisericească literară „Alexi – Șincai” (fondată la 1869) a studenților de la Seminarul Teologic gr.‑cat. din Gherla, în ultimul an de studii (1912/13) fiind consemnat în documente ca președinte al societății.4

La sfârșitul studiilor gimnaziale, Ioan Bojor se va număra printre cei 21 de absolvenți care au promovat Examenul de maturitate: cel „scripturistic”, ținut în 14‑21 mai, iar cel „verbal”, în 1‑2 iunie 1904, cu rezultatul final „matur” și recomandarea din partea comisiei să urmeze „cariera teologică”. Este interesant, mai ales pentru viitorii „bacalaureați” de azi și de mâine, în ideea că vor deveni „oameni de afaceri”, să prezentăm una dintre problemele scrise primite din Matematică/Algebră: „Darea unui mare proprietar, crescând an de an câte cu 350 de lei, se urcă la suma de 6.300 de lei. În decursul creșterii, proprietarul plătește în total, ca dare, suma de 45.000 de lei. Cât a fost darea anuală la început și în câți ani s‑a urcat la suma de 6.300 de lei darea anuală?”.5 (R: 38.700 de lei; 18 ani)

Contrar îndrumării primite, Ioan Bojor va urma studiile superioare la Facultatea de Matematică și Științe naturale a Universității (maghiare) din Cluj, începând cu anul 1897, Universitatea „Francisc Iosif”, ale cărei cursuri le va frecventa în perioada 1904‑1908, la Secția de Geografie și Istorie naturală (Biologie). Aici va avea buni profesori, dincolo de tendința lor șovinistă, precum Kámitz Ágost – Botanică, Entz Géza – Zoologie, Abt Antal (întemeietorul „Societății științelor naturii”, cu periodicul Buletin de științele naturii), Apáthy István – Anatomie, Szádeczky Gyula – Mineralogie.6

Spre a devenit profesor în învățământul secundar, Ioan Bojor va trebui să efectueze, obligatoriu, un stagiu de practică (asemenea celui conferit de Școala de aplicație sau de Seminarul pedagogic), ceea ce și face la Școala reală superioară din Oradea, în anul școlar 1908/09. La 1 septembrie 1909 este ales „profesor supleant”, iar din 1 decembrie 1911, „profesor ordinar definitiv” la Gimnaziul superior fundațional din Năsăud, unde învățase, pentru disciplinele de Geografie și Istorie naturală, căci în 10 mai 1910 obținuse Diploma de licență în cele două discipline.7 Își va desfășura activitatea aici până la 1 septembrie 1921. Cu unii dintre foștii săi profesori va deveni coleg (directorul Ioan Gheție, directorul substitut Emil Domide, Ioan Păcurariu, Virgil Șotropa, Teodor Șimon), iar pe alții îi va „cunoaște” acum (Dr. Nicolae Drăganu, Vasile Bichigean – director din 1921, când gimnaziul va primi denumirea Liceul grăniceresc „George Coșbuc”, Dr. Valeriu Seni, Dr. Alexandru Ciplea, Ștefan Scridon, Emil Mărcușiu, Augustin Bena).

Munca la catedră a lui Ioan Bojor în domeniile sale de specialitate a fost asociată muncii de educație și științifice, ca diriginte (ordinariu, profesor de clasă), ca și custode al Colecțiunii de Naturale și Geografie, ca membru în Grupa științifică Matematică – Fizică – Naturale – Geografie – Desen (președinte Prof. Emil Domide) pentru proiectarea unor modificări în planul de învățământ, schimbarea de manuale școlare, augmentarea colecțiilor științifice, pentru asigurarea continuității planurilor de învățământ la schimbări de profesori; a îndrumat tineri profesori practicanți în Științe naturale și Geografie. A inițiat și condus excursii școlare cu elevii, punând accent pe latura științifică, iar pe teren extrașcolar, s‑a remarcat prin susținerea de conferințe științifice de popularizare, dovedindu‑se a fi un „evoluționist”, fără să nu observe însă limitele științifice ale acestei concepții privind apariția vieții pe pământ, necum ideea că „ființele umane au fost vreodată animale”8.

Două evenimente a traversat Ioan Bojor în perioada năsăudeană: serbările Jubileului de Aur al existenței liceului (1863‑1913) și declanșarea Primei Conflagrații Mondiale (1914‑1918), care s‑a sfârșit pentru români cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mulți profesori au fost chemați sub arme, dar și mai mulți elevi. Au fost „asentați” (< germ. assentieren = a recruta), însă sunt „scutiți de serviciul militar ca indispensabili în interesul instrucțiunii” profesorii: Ioan Bojor, Dr. Valeriu Seni, Cornel Sânjoan și Dr. Nicolae Drăganu, aceștia trebuind să‑i suplinească pe cei plecați, astfel ca procesul de învățământ să nu sufere.9

Încă în Anul Jubiliar, Ioan Bojor a elaborat studiul Sfinții de ghiață și Medardul, publicat în oficiosul din Arad al Partidului Național Român (director Vasile Goldiș; 1 ianuarie 1911), „Românul”, An III, Nr. 99, 100/1913, o lucrare de hagiografie, îmbinată cu tradiția populară. Astfel, numele lui Ioan Bojor va sta alături de cele ale lui Coșbuc, Caragiale, Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Al. D. Xenopol, C. Dobrogeanu‑Gherea și ale altor distinși colaboratori de peste Munți.

Sfinții de Gheață sunt martiri ai credinței creștine de numele cărora se leagă „vremea rea” din prima jumătate a lunii mai (11‑15), cu posibila prelungire până în 25 mai (ploi, frig, vânt puternic, îngheț și chiar zăpadă). Acești sfinți, „repere ale timpului”, au intrat în tradiția populară mai întâi în Banat și Crișana, dar și în Europa Centrală (în 2017, an recent încheiat, am „trăit” ninsoarea peste florile de vișin, care a zădărnicit recolta). Meteorologii însă explică „latența” fenomenelor prin deplasarea unei mase de aer polar spre sud, datorită diferenței de presiune create de încălzirea accentuată a zonei centrale în raport cu cea nordică. Îi amintim pe acești Sfinți de Gheață, ale căror fapte le‑a înfățișat Prof. Ioan Bojor, cu precizarea martirizării lor: Mamertus (11 mai; 475), Pancrațiu (12 mai; 304), Servațius (13 mai; 384), Bonifaciu (14 mai; 307), Sofia (15 mai; 304), Urban I (25 mai; 230), adică în această zi de 25 mai fiind posibil ultimul îngheț.  Se știe că Sf. Medard (465-545), al francilor, inserat în Calendarul romano-catolic la 8 iunie, s-a consacrat unei vieți de intensă iubire față de semeni, urmând învățătura lui Isus: „Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Oricum vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. (...) Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc” (Mt. 5; 39-44). S-ar putea transpune această învățătură în proverbul: „Cel care dă este mai fericit decât cel care primește”. Sf. Medard a studiat la Saint Quentin/Franța împreună cu Sf. Elefterie (20 februarie), în timpul episcopatului său, regele Clovis I (481-511), întemeietorul Statului franc, se convertește primul la creștinism (496) în Apusul Europei. Tradiția populară spune că, dacă de ziua Sf. Medard plouă, timpul va fi ploios cel puțin 40 de zile, dacă Sf. Apostol Barnaba nu intervine (11 iunie), ceea ce ar corespunde zilelor Sf. Ilie Tesviteanul (20 iulie), Sf. Maria Magdalena (22 iulie), Sf. Foca (23 iulie) și Adormirii Sf. Ana, mama Maicii Domnului (25 iulie).10

Ca atâția alți profesori năsăudeni, care au fost transferați la noile licee românești transilvănene, înființate după Marea Unire, și Prof. Ioan Bojor va fi transferat la Liceul „Petru Maior” din Reghin, ca director, și unde va ilustra aceleași catedre, de Geografie și Științe naturale. Până în toamna anului 1940, când va fi numit profesor la Liceul Militar „Mihai Viteazul” și Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș. La Reghin își va întemeia o familie prin căsătoria cu Aurora Ilieș, mai tânără decât el cu 20 de ani, căci era „proaspăt absolventă de liceu”, având împreună doi copii: pe viitorul farmacist și mare fitoterapeut Ovidiu Bojor (n. 1 noiembrie 1924) și pe Georgeta Bojor (1928‑1979).11 Mama Aurora își educase copiii „în spiritul firesc al credinței în Dumnezeu”, iar tatăl Ioan Bojor fusese pentru fiul său, Ovidiu, „primul mentor științific”, pentru că îi insuflase „pasiunea pentru natură, pentru flori, pentru plante și animale, dar și curiozitatea de a cerceta tainele vieții”. Încă din copilărie vizita împrejurimile Reghinului cu Râul Mureș, mai apoi îl însoțea pe tatăl său în excursii pe Munții Călimani și ai Gurghiului, care‑l și „învăța denumirile științifice ale plantelor, îi arăta șopârlele, îi vorbea despre insecte, arbori și roci”.12

Interesant ni se pare că Familia Bojor s‑a mutat la Tg. Mureș, la Reghin rămânând doar rudele din partea soției, astfel că Ioan Bojor făcea „naveta” ca profesor la Reghin. Din perspectiva școlarizării lui Ovidiu, nu ne surprinde, căci, după Primară, va urma la Tg. Mureș cursul inferior al Liceului „Al. Papiu Ilarian” (1936‑1940). De acum, Prof. Ioan Bojor era în măsură să discute cu Ovidiu despre „tainele vieții”, tatăl dovedindu‑se un „evoluționist”, iar fiul, „creaționist”, încă și unchiul său, Andrei, de la Mureșenii de Câmpie, ca preot.

Profesorul de Geografie și Științe naturale de la Reghin se va dedica unui prețios studiu intitulat Centenarul (1827‑1927) nașterii și semicentenarul (1877‑1927) morții neobositului istoriograf Alexandru Papiu Ilarian, Tip. „Ardeleana”, Tg. Mureș 1930 (70 pag.), apărută în anul în care (1 decembrie 1930) în fața liceului care‑i purta numele de la înființare (5 octombrie 1919) se dezvelea un monument al marelui pașoptist, istoric și jurist.13 Se cunoaște că Al. Papiu Ilarian s‑a născut la Bezded (Sălaj) în 27 septembrie 1827, din 1832 familia strămutându‑se la Budiul de Câmpie (Mureș), și a decedat la 23 octombrie 1877 în Sibiu. În lucrarea amintită, Ioan Bojor, cu ocazia comemorării celor două date, avansează ideea că preotul gr.‑cat. Ioan Pop Bucur și‑a botezat primul lui copil „Alexandru” (Alesandru) spre a‑l închina tuturor Sf. Alexandru din calendar, iar „Ilarian”, spre a‑l dedica Sf. Ilarie (anahoret < lat. anachoreta = pustnic, 13 ianuarie), „făcător de minuni și neclintit în credința sfântă”, descriind și virtuțile acestor sfinți (pag. 52‑53). Dar istoricul Corneliu Albu14 îl combate, acuzându‑l că‑i neinformat asupra schimbării numelui lui Alesandru Pop în Alesandru Papiu Ilarian. Ce susține Corneliu Albu? Că studenții români care au urmat Liceul romano‑catolic (piarist) din Cluj (1844‑1847), printre care și Avram Iancu, își schimbau numele precum umaniștii Renașterii, pentru ca oficialii să nu le poată ei schimba (maghiariza). Astfel, numele de botez (prenumele) era Alesandru, numele Pop a devenit Papiu (ambele latinizate), iar faptul că tatăl său avea și numele Bucur, s‑a autonumit și „Ilarian” (Hilarianus, fiul lui Bucur).15 Sunt ipoteze..., una hagiografică, alta lingvistică.

Cel mai mare dintre copiii Familiei Bojor era Canonicul dr. Victor Bojor (21 noiembrie 1877‑21 decembrie 1938), profesor și prodirector al Academiei Teologice din Gherla. Acesta scrisese în anul 1937 (Cluj) o carte privind canonicii diecezani și avea în pregătire volumul Episcopii Diecezei gr.‑cat. de Gherla acum: Cluj‑Gherla (1856‑1939). Biografii precedate de o introducere istorică documentară, cu mai multe ilustrații în text; cartea a apărut postum, sub îngrijirea fratelui, Prof. Ioan Bojor, Tip. „Ardeleana”, Tg. Mureș 1939 (596 pag.).16

Ajuns la Tg. Mureș după semnarea „arbitrajului” de la Viena din 30 august 1940, Ioan Bojor participă la „evaluarea” celor două licee; i‑au fost în atenție Muzeele de Științe naturale și bibliotecile, având grijă să nu se piardă documentele privitoare la Istoria României.

Când Horthy Miklós intra „triumfător” pe un cal alb în Tg. Mureș, la începutul lui septembrie, după Délvidék (Regiunea de sud), spre a i se oferi „protecție” sau „de frică?”, intelectualii români au fost arestați, printre ei și Prof. Ioan Bojor. După scurt timp a fost eliberat, dar obligat să se refugieze „în România”. Și‑a luat fiul, acum lipsit de unchiul Andrei, părintele său spiritual, de vărul și colegul său, Victor, care fuseseră masacrați cu bestialitate, în noaptea de 23/24 septembrie 1940, la Mureșenii de Câmpie, și a plecat la Caransebeș. Cealaltă parte a familiei, soția Aurora și fiica Georgeta, a fost trimisă la Reghin, la părinți. La Caransebeș, Ioan Bojor va primi un post de profesor, în specialitățile sale, la Liceul „Traian Doda”, aici și fiul său, Ovidiu, urmând cursul superior gimnazial, încheiat cu Bacalaureatul (1941‑1944). Prof. Ioan Bojor se întoarce din refugiu la Tg. Mureș, iar Ovidiu va urma, la Institutul de Medicină și Farmacie din București, Facultatea de Farmacie, absolvind‑o în anul 1950. Un destin plin de glorii științifice.

Nu știm aproape nimic despre soția lui Ioan Bojor, Aurora, și fiica Georgeta. Teodor Tanco afirmă însă: „(...) izolându‑se mai înainte de familie (soție și fiică) sau familia de el, într‑o singurătate amară se stinse discret cam prin 1967”.17 Exact, Ioan Bojor a decedat la 4 iulie 1967. Poate că volumul de Memorii al Prof. Ioan Bojor, aflat în curs de apariție la Edit. Dharana din București, va elucida problema și încă altele.

Cum și‑l amintește Ovidiu Bojor pe tatăl său? „Era un om erudit, cu ample cunoștințe din cele mai diferite domenii, un profesor de stil vechi, de nivelul unui profesor universitar (...). Avea simțul umorului înnăscut, cu dragoste deosebită pentru munca de profesor, pentru științele naturii, principala lui pasiune. În timpul predării lecțiilor, care erau ascultate cu mult interes de către elevi, făcea conexiuni între domenii și discipline. Lecțiile lui erau vii, cu demonstrații și exponate de muzeu, pe care singur le‑a cărat în spinare de‑a lungul vacanțelor din Munții Călimani și ai Rodnei: roci, fosile, insecte, reptile, fluturi, plante.”18 Era, prin urmare, nonagenarul fitoterapeut mândru de Prof. Ioan Bojor, cu milenare origini daco‑celto‑romane, convins fiind că prin reîncarnare (metempsihoză) spiritul nu migrează, ci rămâne în același trup al familiei în care a fost.

 

 

 

 

Note bibliografice şi comentarii

 

1. Constantin Alutan, originar din Sâmbou/Sâmboieni (lângă Gherla), a absolvit Gimnaziul la Blaj (1815) și Teologia la Viena (1819). Este profesor la Blaj (1819‑1827), vicar episcopesc în Făgăraș, iar din anul 1834 este numit canonic în Capitulul Arhidiecezei Blajului. A lăsat o fundație de 15.000 fl., numită Fundațiunea „Alutan”, din care 2.000 fl., destinați pentru ajutorarea a două parohii, iar 13.000 fl., pentru ajutorarea „studenților” săraci, de preferință dintre urmași: 5 stipendii x 60 fl. = 300 fl. și 5 stipendii x 40 fl. = 200 fl. Cf. Dr. Corneliu Diaconovici, Enciclopedia Română, Tom I, Edit. și Tip. W. Krafft, Sibiu 1898, pag. 132. Se afirmă că Ioan Bojor „a fost botezat de părinții poetului George Coșbuc”: Pr. Sebastian Coșbuc (1818‑1900) și Maria n. Avacum (1828‑1903) din Hordou. De văzut împrejurările.

2. Vezi Rapoartele XXXIV‑XLI despre Gimnasiul superior fundațional din Năsăud pentru anii scolastici 1896/97‑1903/04, Bistrița 1897‑1904, clasele respective I‑VIII.

3. Cf. Onisim Filipoiu, George Coșbuc la „Virtus Romana Rediviva”. Musa Someșană – Retrospectivă bibliografică, „Studii despre Coșbuc”, Cluj 1966, pag. 79‑81.

4. Cf. Eugenia Glodariu, Asociațiile culturale ale tineretului studios din Monarhia Habsburgică, 1860‑1918, Bibliotheca Musei Napocensis XVII, Cluj‑Napoca 1998, pag. 102.

5. Apud Raportul al XLI‑lea despre Gimnasiul superior fundațional din Năsăud pentru anul scolastic 1903/04. Publicat de Ioan Gheție, dir. gimn., Tip. G. Matheiu, Bistrița 1904, pag. 107‑109.

6. Vezi (Sub redacția Acad. Ștefan Pascu), Istoria Clujului, Cluj 1974, pag. 349‑350; Stelian Neagoe, Viața universitară clujeană interbelică, Vol. I, Edit. Dacia, Cluj‑Napoca 1980, pag. 29‑31. Cum este cunoscut, la Universitatea (maghiară) din Cluj, deschisă la 12 octombrie 1872, în cadrul Facultății de Filozofie, Litere și Istorie, ființa Catedra de Limba și literatura română, în fruntea căreia se afla Prof. univ. dr. Grigore Silași (1836‑1897), în perioada (1872‑1884‑1886), Membru de Onoare al Academiei Române (1877).

7. Cf. Virgil Șotropa și Dr. Nicolae Drăganu, Istoria școalelor năsăudene scrisă cu prilejul jubileului de 50 de ani de existență (1863‑1913) a Gimnaziului superior fundațional din Năsăud, Năsăud 1913, pag. 354.

8. A se vedea Rapoartele XLVII‑LV despre Gimnaziul superior fundațional din Năsăud pentru anii școlari 1909/1910‑1917/1918..., Anualele Liceului român grăniceresc din Năsăud pe anii școlari 1918/1919, 1919/1920, 1920/1921 publicate de Emil Domide, dir. subst., Bistrița 1919, 1920, 1921.

9. Vezi Raportul al LIII‑lea despre Gimnaziul superior fundațional din Năsăud pentru anul școlar 1915/1916, Publicat de Ioan Gheție, director gimnazial, Tip. G. Matheiu, Bistrița 1916, pag. 6 și următ.

10. Vezi Internet: Dana Constantin (Timișoara, 12 mai 2014), Claudiu Pădurean (14 mai 2014); Media Trust Sapientia; (Coord. generală Aurora Chioreanu, Dr. Mircea Mâciu, Nicolae C. Nicolescu, Gheorghe Rădulescu, Dr. Valeriu Șuteu), Mic dicționar enciclopedic, Ed. a II‑a, Edit. Științifică și Enciclopedică, București 1978, pag. 1205; (Sub red. președ. Dr. Alexandru C. Pteancu), Minerva. Enciclopedie română, Cluj 1929, pag. 665.

11. Cf. Maria Timuc, Ovidiu Bojor – Omul care a cucerit vârfurile. Principii de vindecare fizică, mentală și spirituală, Edit. Dharana, București 2017, pag. 25 sqq. Lansarea cărții și la Bistrița, 2 noiembrie 2017.

12. Ibid., pag. 31.

13. Bustul lui Al. Papiu Ilarian din Tg. Mureș a fost realizat de sculptorul ceh Ioan Schmidt‑Faur (1883‑1934), același care a executat la Năsăud (4 octombrie 1927) și monumentul de piatră, având o placă de bronz, cu chipul în relief al vicarului‑director Grigore Moisil; pe amintitul sculptor îl adusese la „Școala ceramică” din Tg. Jiu Iuliu Moisil, când acesta era director al școlii (1900‑1906).

14. Corneliu Albu, Alesandru Papiu Ilarian. Viața și activitatea sa, Edit. Științifică și Enciclopedică, București 1977, pag. 26‑27.

15. Ibid., pag. 32‑33

16. Teodor Tanco, Ioan Bojor coborând la școlile grănicerești, „Virtus Romana Rediviva”, Vol. V (Memoria prezentului), Bistrița 1984, pag. 333.

17. Ibid.

18. Apud Maria Timuc, Op. cit., pag. 35.

 

Prof. univ. em. dr. Ironim MARŢIAN

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]