Gala "Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi"! 4 ani

Da, 4 ani! Parcă mai ieri, Marin Mic şi oamenii minunaţi de la Fundaţia Inocenţi Bistriţa, sub atenta supraveghere a lui Mike Carroll şi Eileen McHenry au pus umărul la prima ediţie a galei caritabile ,,Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”, un eveniment inedit pentru Bistriţa.

Pe scurt, povestea galei, în decursul celor patru ani ar putea fi relatată astfel: Fundaţia Inocenţi Bistriţa, Rotary Club Bistriţa Nosa şi ceilalţi (pentru că mai sunt), de patru ani, încearcă să ne facă să simţim că viaţa e frumoasă sau poate fi şi pentru copiii cu dizabilităţi şi, că orice s-ar întâmpla, oricât de greu ne-ar fi în această perioadă, a visa, a te înconjura de frumos şi a te întâlni cu oameni care zâmbesc, valorează poate mai mult decât credem.

Gala ,,Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi” de anul acesta a fost un eveniment cu prezenţe spectaculoase din lumea artistică, atât din România, cât şi de la Hollywood.

Gala a fost onorată de prezenţa unuia dintre cei mai talentaţi muzicieni ai României, violonistul Alexandru Tomescu. Un alt moment important l-a reprezentat vizionarea, în avanpremieră pentru Europa, a filmului documentar ,,Hand Held”, realizat de către cunoscutul producător Don Hahn, nominalizat de două ori la premiile Oscar.

Hand Held - Istoria văzută prin obiectiv

,,Hand Held” a fost pentru Don un proiect personal la care a lucrat câţiva ani. Documentarul redă povestea unui om cu un aparat de fotografiat - Michael Carroll, preşedintele Fundaţiei Inocenţi, care a fost printre primii corespondenţi străini care au descris situaţia tragică a copiilor orfani din România şi, mai ales, a celor infestaţi cu HIV/SIDA în anul 1990.

Ceea ce a urmat sunt 20 de ani în care, în ciuda birocraţiei şi a greutăţilor, s-a reuşit a se întinde o mână de ajutor celor mici care au nevoie de sprijin şi o poveste model ce pleacă de la minus la plus, de la alb-negru la color.

Vizionarea filmului a fost cel mai emoţionant moment al galei, şi cel mai potrivit, deoarece filmul reda miza, sensul pentru care ne-am adunat acolo.

Personal, Hand Held mi-a lăsat un gust dulce-amărui. Lui Don Hahn i-a reuşit performanţa de a spune o poveste, şi nu orice poveste, a good story, cum spun americanii, despre situaţia copiilor din orfelinatele din România, de acum 20 de ani, această subterană situaţie, despre care preferăm, în general să ştim cât mai puţin, sau să uităm.

Pelicula e atât de veridică, fotografiile sunt atât de veridice, încât am avut de câte ori reflexul de a-mi feri privirea, şi de cele mai multe ori nu mi-am putut stăpâni câte o lacrimă.

Spre final, povestea imaginată de Don Hahn şi relată de Mike Carroll şi personaje apropiate acestuia, pare să se apropie de o rezolvare magică, la care visezi ca la o gură de aer curat într-un infern sufocant.

Dar minunea nu durează mult, iar deznodământul te aruncă înapoi în hăul din România, acolo unde, din păcate, ştii că încă te mai aşteaptă aceleaşi destine tragice ale copiilor abandonaţi.

La finalul filmului, Mike este întrebat de către Don, ce s-a schimbat în România în ultimii 20 de ani.

Răspunsul lui Mike este: ,,Totul şi nimic!”

După vizionare, m-a încercat un sentiment liniştitor, dar mi-a fost şi ruşine, şi ciudă. Mi-a făcut bine când genericul de final s-a aşezat între mine şi povestea din film, pentru că am ştiut că voi reuşi încet-încet s-o dau uitării. Şi mi-a fost ruşine şi ciudă pentru aceleaşi motive. Pentru că în vreme ce eu îmi văd de viaţa mea, sistemul instituţionalizat al copiilor abandonaţi continuă să aibă carenţe, chiar şi după 20 de ani, mi-e ciudă că Mike Carroll nu e român, mi-e ciudă că regizorii noştri fug, marea majoritate, de poveşti, şi mi-e ciudă că încă nu am învăţat aşa cum trebuie lecţia solidarităţii, etica responsabilităţii sociale despre care vorbea Mike, făcând referire la discursul lui Robert Kennedy de la Universitatea Notre Dame (Bobby Kennedy a fost un model de viaţă pentru Mike).

Povestea vieţii lui Mike Carroll ar trebui studiată în şcoală, ca studiu de caz la lecţia despre voluntariat, solidaritate şi şansele egale pe care se presupune că orice stat democratic le oferă cetăţenilor săi, chiar şi copiilor abandonaţi sau copiilor cu dizabilităţi.

Filmările pentru Hand Held, despre ,,un om cu o cameră”, un grup de oameni de bine din New England (USA) şi 160.000 de orfani, precum povestea lor de neuitat despre cum şi-au schimbat viaţa celorlalţi, au durat aproape doi ani, şi au fost făcute în Boston, Bucureşti şi Bistriţa.

Don Hahn : Hand Held a fost doar un punct de plecare pentru mine. Este un film despre viaţa reală. Când lucrez la o poveste comercială pentru Hollywood, scenariile sunt ficţionale şi poţi face orice cu personajele pentru a le spune povestea. Aici arătam adevărul şi spuneam povestea doar prin fapte. Emoţia acestei istorii a rămas foarte puternică şi a fost necesar să ne disciplinăm pentru a găsi sensurile în fapte fără a urmări un scenariu. (…) Românii au fost foarte generoşi cu mine, chiar dacă munca se împiedica în probleme rămase din era comunistă. Sper din tot sufletul ca publicul să vadă filmul ca pe o vindecare. Este povestea unei relaţii pe termen lung dintre un fotograf american şi nişte oameni din România.

Mike Carroll: Multe s-au schimbat în ultimii 20 de ani, dar problema copiilor abandonaţi continuă să fie ca o molimă în România. Actuala criză economică a avut efecte dezastruoase în vieţile oamenilor săraci. Spitalele şi maternităţile continuă să fie pline de copii abandonaţi şi se raportează chiar creşteri ale numărului copiilor aduşi în centrele de plasament. Este imposibil să spunem ce se va întâmpla în viitor. Tot ceea ce putem spune este că Fundaţia Inocenţi va continua să sprijine copiii cu probleme din România. (…) Deocamdată filmul este prezentat în facultăţi şi în festivaluri în Statele Unite, iar reacţiile publicului american au fost copleşitoare. Pentru tinerii americani este o lecţie de a-şi asuma responsabilităţi oriunde ar fi. Nu au crescut în zona de influenţă a Războiului Rece şi nu ştiu care a fost lupta celor prinşi în capcană după cortina de fier, iar acest film le dă o idee cu privire la lumea în care trăiesc.