Gala ,,Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”, ediţia a V-a

În ultimii cinci ani, Gala ,,Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi” a fost evenimentul caritabil cel mai important al Bistriţei.

Ediţia din acest an promite a fi cea mai interesantă ediţie de până acum. Evenimentul va debuta azi, de la ora 18.00, la Sinagogă cu un concert special susţinut de către Trio Strad, condus de către celebrul violonist Alexandru Tomescu, şi va continua la Restaurantul Coroana de Aur.

Organizatorii, Fundaţia Inocenţi şi Rotary Club Bistriţa Nosa, promit o seară specială pentru nişte copii speciali.

,,Suntem deosebit de onoraţi de oaspeţii din ţară şi străinătate care şi-au manifestat dorinţa de a participa la acest eveniment. Rotarieni sau nu, cu toţii îşi doresc să fie alături, să ofere un mic ajutor familiilor, copiilor cu dizabilităţi, ajutându-i astfel să depăşească mai uşor problemele cu care se confruntă zilnic”, ne-au declarat organizatorii.

La eveniment va fi prezent şi Mike Carroll, preşedintele Fundaţiei Inocenţi.

Mike Carroll a fost unul din primii fotografi străini care a ajuns în România după căderea regimului comunist din 1989. Fotografiile sale incredibile si poveştile din spatele lor despre epidemia de SIDA în rândul copiilor din România au fost publicate în Boston Globe şi New York Times şi au deschis ochii lumii occidentale asupra situaţiei grele a copiilor din România. Ce a urmat, a fost o odisee de 20 de ani a lui Mike şi a colegilor lui şi lupta lor pentru a ajuta copiii în nevoie, într-o ţară greu încercată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]