Gânduri Rebreanu - 100

Data de 19 mai a reprezentat o zi mare penru Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” şi anume celebrarea a 100 de ani de învăţământ la acest colegiu. Această zi a fost marcată prin diferite activităţi: teatru, muzică, dansuri dar şi concertul formaţiei Hara.

Sărbatoarea centenarului a început la ora 9 dimineaţa, odată cu defilarea elevilor continuând cu discursurile unor persoane cu notorietate din Bistriţa,cu discursurile unor elevi dar şi a fostilor elevi ai Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu”. Discursurile au durat până la ora 13:00 iar mai apoi s-a continuat cu recitaluri de poezie cântece, piese de teatru si dans.

Surpriza a constat în faptul că mulţi elevi au fost dornici să se exprime prin diferite mijloace şi anume:poezie, teatru şi muzică.Fiecare moment a fost apreciat la cel mai înalt nivel.

În deschiderea acestei trupe au cântat: No remorse, Black Out, Ignition formaţii recunoscute ale liceului şi rapperul Banu Ionuţ.

Rus Sebastian , elev in clasa a X-a D, membru al trupei Black Out, a afirmat: ,,M-am simţit excelent , ador publicul rebrenist îmi dă o satisfacţie enormă să-i aud aclamându-mă şi strigându-mi numele. Centenarul pentru mine reprezintă o sărbătoare a liceului, un mod de a ne a omagia liceul.Sunt mândru că mă aflu în acest liceu plin de amintiri şi de oameni inteligenţi.Cum v-am mai spus este un liceu deosebit, îmi face mare placere să fiu aici şi sunt mândru că sunt rebrenist”

Dorina Feldrihan, elevă în clasa a X-a B, membră a trupei No Remorse a afirmat: “Fiind la cel de al treilea concert electric al trupei, nu mă aşteptam să am emoţii, ceea ce s-a şi întâmplat deoarece eram sigură pe mine. Am fost foarte bucuroasă văzând publicul atât de numeros, din rândul rebreniştilor cât şi din afara liceului. Îmi pare rău că nu am putut să vă (în)cântăm cu mai multe piese, dar mă bucur că am reuşit să vă facem să vă simţiţi bine alături de noi şi aşteptăm cât mai multe ocazii la care No Remorse va lua parte”. Rebrenista spune cu ocazia aceatei celebrări : Pentru mine CNLR este o a doua casă, unde alături de colegi şi profesori ne petrecem o mare parte a zilei. Am ales CNLR, atrasă fiind de renumele acestui liceu. În cei 2 ani petrecuţi aici am realizat de fapt că este o şcoală care îşi implică elevii în activităţile sale, îi lasă să se afirme, le oferă sprijin material şi spiritual, iar profesorii se ocupă cu seriozitate de noi.

Tiberiu Titieni, rebrenist şi el, elev în clasa a XI-a G, membru al formaţiei Ignition a afirmat chiar că îi place uniforma dar şi atmosfera, spiritul profesorilor şi elevilor şcolii.

În urma tuturor celor petrecute directorul şcolii Costica Rus îşi expune opinia in legătură cu fastoasa celebrare: “În primul rând astăzi mă simt obosit, dar este o oboseală frumoasă pentru ca ea este de fapt copleşită de evenimentul care s-a derulat ieri la noi la şcoală. Este suficient să spun că primesc telefoane, am presa în fată şi mi-am dat seama că elevii şcolii noastre, colegii mei şi întregul personal al şcolii au realizat un eveniment care a dominat comunitatea bistriţeană. De fapt asta era şi intenţia noastră deoarece şcoala aceasta merită mult mai mult decât i s-a oferit probabil până acum. Nu este de ici colo să sărbătoreşti 100 de ani de învăţământ în această clădire.Ca urmare nu pot să fiu decât fericit, nu pot decât să fiu recunoscător, să fiu influenţat la maximum de ceea ce s-a întâmplat ieri.Evenimentul a fost extrem de laborios pentru că a implicat mii de oameni, noi am încercat să îl organizăm bine şi cred că am reuşit să îl pregătim în cele mai mici amănunte creând un program operaţional pentru ca fiecare să stie ce are de făcut.

Însă au fost momente care au venit de la sine, nu trebuiau să fie create.Aceste evenimente au fost create de foştii elevi care au terminat liceul în 1956 1957 de exemplu, profesori care au venit, doamna profesoară Ana Tătaru care a predat cam în aceea şi perioadă , vă imaginaţi că aş putea înşira aici o gramadă de nume carea au venit ieri. Ca urmare trebuia lăsat loc şi pentru aceştia. Sărbătoarea tuturor care au legătură cu Rebreanu. Generaţia de acum am numit-o eu la un momendat generaţia 100 şi îmi place să îi spun aşa.Sunt momente emoţionante. Mărturisesc că ieri mi s-a pus un nod în gât de mai multe ori, că am lăcrimat de foarte mult ori în această perioadă,dar nu cred că există un lucru mai plăcut decât să mă sune;acum 3 minute o fostă profesoară din colegiul nostru, Sasu Ecterina, a cărei soţ a fost director adjunct în această instituţie foarte mulţi ani, la vârsta dumneaiei de aproape 80 de ani mi-a spus: “Domnule director de 10 ani nu am mai fost la niciun eveniment în afara casei mele, ma-ţi făcut fericită, o fericire mai mare decât mi-aţi oferit ieri nu putea să îmi ofere nimeni”. Aceste lucruri au fost repetate de nenumărate ori. Sigur mi se adresează mie pentru că eu sunt capul instituţiei, toate aceste lucruri sunt pentru voi toţi, pentru toţi cei care lucrează în această instituţie. Sunt mândru pentru ca aşa cum spunea un cetăţean I.G din Bistriţa, nerebrenist, viaţa v-a răsfăţat cu faptul că sunteţi directorul şcolii în acest moment aniversar. Aţi ştiut să întâmpinaţi acest moment. Pentru că sunteţi clasificat ca instituţie în primele 10 instituţii din România. Aţi anunţat sărbătoarea cu un zbor, punând în evidenţă rolul şcolii de a înalţă oamenii. Colegiul şi-a început activitatea când oamenii doar visau să zboare, cu ajutorul ştiinţei după 100 de ani, oamenii zboară fără dificultate. Scoala învaţă oamenii să viseze si să progreseze, visul şi zborul omului spre libertate şi lumina a marcat sarbătoarea centenarului Colegiului National “Liviu Rebreanu”. Frumos mod de a marca începutul sărbătorii, avionul a făcut pe toţi cetăţenii municipilui să-şi înalţe privirea şi poate le-au adus aminte că altitudinea este determinată de atitudine. înalţă spiritul şi ţinteşte mereu mai sus a fost mesajul pe care eu l-am descifrat din asocierea momentului aniversar cu zborul.Vă felicit din tot sufletul,,La mulţi ani!”

Ce mai poţi să spui după o astfel de trăire a unui cetăţean bistriţean .Ne-am atins defapt scopul, am arătat comunităţii că se întâmplă ceva, într-un loc în care eu fiind director de mulţi ani,în finalurile de an şcolar am folosit câteva sintagme în care cred, deşi uneori sunt persiflat de colegii mei sau de directori, ştiu că o fac cu drag. I-am spus “ liceul rege”, i-am spus “mică academie din Bistriţa”. Pentru fiecare din sintagmele utilizate de mine pot găsi oricând argumente pentru că atâţia prinţi au plecat de aici în lume şi au dominat-o. Dacă la Microsoft avem zeci de specialişti din Rebreanu, dacă în marile universităţi din Statele Unite învaţă şi îşi fac doctorate foşti elevi celebri ,în Japonia, în Australia, actori, artişti plastici, fizicieni,matematicieni de renume.

De ce este o mică cetate sau un liceu rege??? Evenimetul de ieri exact acest lucru l-a demonstrat. Am dorit să fie un eveniment academic, multa lume a constatat că aşa a fost, adică nu am produs materiale de promovare, nu am produs un eveniment pe scena decât sub o forma academică. Vreţi să ştiţi un lucru care m-a marcat cel mai mult în tot ceea ce s-a întâmplat în zilele acestea şi nu numai?? Elevii, atitudinea elevilor. Colegii o fac pentru că au vocaţie, pentru că asta fac în fiecare zi, dar elevii deşi toată lumea spune că sunt ,,rai” şi nonconformişti.

Dacă ţineţi bine minte nu întâmplător am zis sintagama ,,când se merge la luptă, comandantul trebuia să spună camarazi!”.Evident că prin asta nu am vrut să spun ca ne confundăm sarcinile pe care le avem, directorul scolii rămâne directorul scolii,însă în momentul în care am spus,,camarazi” am văzut în privirea lor exact ceea ce simte un om care merge într-o mare bătălie.Oare ce va fi? Intr-adevar trebuie să mergem toţi, finalul a fost aseară la concert când a trebuit să precizez că la ora 10 fără un sfert trebuie părăsită incinta şi îi spuneam lui Flavius că o să anunţ chestia asta dar s-ar putea ca publicul să huiduie, dar i-am zis: “Bagă nişte acorduri de chitară ca să nu se audă prea departe”. A fost superb, nu a zis nimeni nimic .

Obişnuiţi-vă cu astfel de atitudini viaţa este foarte aspră viaţa nu te iartă iar oamenii sunt răi sau răutăcioşi. Răutăţile mici, scrise le punem pe seama respectului pe care ni-l poartă, pentru că ne bagă în seamă. Unui om care trece ca o umbră prin viaţă, nimeni nu se raportează la el, ca urmare le-am acceptat şi bune şi rele pentru că elevii Rebreanului sunt puternici. Faptul că a fost atâta spectatcol da! Doream să fie, a fost o adunare omagială. Vorbeam mai devreme de mari personalităţi de oameni de diferite categorii. Ieri am stat de vorba cu cel puţin 50 de foşti elevi care au venit au stat aici la direcţiune ore întregi, care mă trăgeau de mânecă:”Haideţi să povestim, că e ziua noastră!”. Poi în condiţiile acestea toată lumea trebuia să înţeleagă că o sa fie un moment sau mai multe momente de laudatio că nu a fost o şedinţă de analiză în care să spun că elevii nostrii…fac si rele.Acum era laudatio rebrenistului, instituţiei, şcolii, educaţiei.

Ca urmare spectacolul gândit cu mare efort de colegii mei şi în principal de Mirela Năsăudean şi Emilia Adacie. Eu le-am cerut atât, orice se produce pe scenă trebuie să fie exclusiv Rebreanu,le-am cerut să inventarieze toate talentele, cei care ştiu să spună poezie, să joace teatru, să cânte muzica rock, să danseze şi când au venit cu listele la mine eu ştiam deja, pentru că particip la multe activităţi. M-am speriat am zis: “Da’ copii ăstia ştiu să facă şi altceva şi de aceea trebuie să aibă un efect asupra dascălului”. Eu ca profesor de fizică sunt extrem de exigent cu disciplina mea dar chiar dacă ştiu că cutare nu învaţă la fizică, sau nu este atât de bun, dar face teatru sau dansează frumos, niciodată nu îl voi sancţiona atâta de aspru pentru că nu reuşeşte să se ridice la nivelul cerinţelor mele, îl respect pentru munca pe care o face. De aceea spun ca a fost o minune ieri. La un momendat, către seara veneau colegii si spuneau: “E prea mult, Hara când mai cântă? “ Cum să mă duc sa scot un copil a carui mamă stă aici de 4 ore, copilul ălă care tremură să cânte pe scena aceasta, la acest eveniment. Nu-i nimic, cât durează. La ora 10 s-a închis pentru ca nu mai aveam pază.

Nu orice şcoală poate să ţină un spectacol de ţinută ,un spectacol semi-profesionist de 4, 5, 6 ore. Sigur, ajung la Flavius Buzilă de la Hara.Intenţia a fost a mea, spun a mea pentru că a fost o idee a mea. A sosit un moment, după uniformă şi după toate celelalte să avem un blazon al şcolii. Îl avem. Sa avem un imn al şcolii şi atunci m-am gândit trebuie să îl scrie un rebrenist , să simtă, să fi trăit aici şi Flavius Buzila a simţit. În noiembrie când am discutat cu el a spus că e o surpriză pentru el această invitaţie şi s-a gândit şi am tot comunicat şi m-am gândit că nu mai rezultă nimic. I-am dat nişte puncte tari cum e ,,La noi la liviu” , “strada cu tei”…

E mare lucru să ai prieteni,să ţineţi minte acest lucru toată viaţa. Să ai prieteni care să te respecte foarte mult nu prieteni de conjunctură, nu prieteni interesaţi . Un foarte bun prieten de-al meu care a avut două fete eleve în această scoală, el însuşi terminând liceul aici, mi-a cerut să ne întâlnim la o cafea şi mi-a propus să facă un banner mare şi să survoleze cerul mâine în timpul evenimentului. Acesta m-a întrebat dacă sunt de accord. Iar mi s-au umezit ochii. Sigur era sub semnul întrebării din multe motive tehnice. I-am cerut dacă se poate să pună şi blazonul şcolii şi sigla de 100 de ani.

În momentul în care am am văzut avionul m-am gândit ce frumos e să ai prieteni. Nu aş vrea să se înţeleagă cat de mare sunt eu că am prieteni .Este prieten al Rebreanului pentru că este şi el lipit de scoală aceasta şi a vrut să ofere ceva.

Iarăşi, comunitatea e mare lucru pentru că se vorbeşte peste tot de relaţia şcoală-familie. Egal cu zero teorii şi ipoteze. Practic! Îi mulţumesc pe această cale prietenului meu.

Aş dori să mulţumesc primarului municipiului bistriţean care m-a susţinut în amplasarea bustului lui Liviu Rebreanu in curtea liceului. Demersul acesta e un plan de prin anii 94. Am considerat că e cel mai bine ca Liviu, patronul spiritual al acestei şcoli, deşi Liviu Rebreanu nu a învăţat aici, sper sa nu se facă aceste confuzii, să fie în curtea liceului. În anii ‘70 când s-a propus numele colegiului s-a numit Liviu Rebreanu. Şi am considerat că patronul spiritual trebuie să vină aici. E cea mai valoroasă statuie făcută, nu mai există alta ca şi aceasta. Mulţi ani nu am putut şa îl aducem. Întâmplarea face ca exact acum să fie montată, o întâmplare fericită. Actuala administraţie a municipiului a făcut presiunile pentru ca statuia să fie mutată. De aceea vreau să mulţumesc primăriei municipiului Bistriţa şi oamenilor de acolo pentru că l-au adus, ei l-au montat în timp record şi au înnobilat intrarea în curte, deşi am primit multe reclamaţii pentru tăierea tuilor din fată.

Doresc să aduc mulţumiri pentru generozitatea pe care Biserica Evanghelică şi comunitatea săsească au avut-o. Această clădire, este un spaţiu privat al Bisericii Evanghelice, avem un contract pe 99 de ani. Generozitatea lor este fără margini.

Dincolo de a mulţumi destinului pentru că acum la 100 de ani eu am fost cel ales de către destin să fiu amfitrionul acestui eveniment, cred că nu le pot spune decât “La mulţi ani!” şi este un salut frumos pentru toţi.

Rebrenistii obligatoriu trebuie să fie mândri de şcoala căreia îi aparţin şi acest lucru nu numai prin a veni la şcoală şi că intră pe porţile acestei şcoli ci, ei trebuie să se încadreze în cele trei cuvinte pe care văd că presa mi le-a preluat: tradiţie, performanţă şi renume. Învârtiţi-le cum doriţi, aranjaţi-le cum doriţi. Să fiţi puternici pentru a nu vă lasă mişcaţi de cei din exterior, sunt mulţi tupeiti în lumea în care trăim. Dacă nu eşti înarmat cultural, dacă eşti un bun specialist, foarte adesea toţi ceilalţi conjugă doar verbul “a avea”. Pentru ei nu există verbul “a fi”. Sfatul meu e întâi să fiţi că după aceea veţi avea!”

Realizat de:Gălan Emilia şi Moldovan Roxana ,,Colegiul Naţional Liviu Rebreanu”