Garda Națională din Măgura Ilvei, Poiana Ilvei și Ilva Mare din 1918

Ofilat Varvari

            Realizarea României Mari acum 100 de ani constituie unul din cele mai de seamă evenimente ale istoriei neamului românesc. Marea Umire din anul 1918 a fost visul de veacuri a generațiilor de români ce s-au perindat după Unirea  de o clipă a lui Mihai Viteazul care în primăvara anului 1600 s-a întitulat „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei, pohta ce am pohtit”.

           Istoriografia românească este extrem de generoasă cu acest eveniment crucial și cu atât mai mult în Anul Centenar, scoțând la lumină noi și aspecte ale izbăvirii noastre în tratate, studii, monografii, și articole publicate în reviste și ziare.

          Oricât s-ar scrie despre Marea Unire de la 1918, oricâte dovezi și argumente s-ar aduce unor legități ale istoriei, care au condus la creearea României Mari, totușinici cea mai doctă argumentare n-o să spulbere senzația de miracol.

         În istorie fiecare eveniment are la temelie una sau mai multe cauze și de obicei este declanșat de un  pretext. Marea Unire de la 1918 este rezultatul unui îndelungat proces istoric, este o sumă a istoriei noastre, concept folosit de noi, ca fiind mai cuprinzător.

         Actul de Unire a Moldovei cu Muntenia din 24 ianuarie 1859, a a vut un mare răsunet în inimile tuturor românilor, trezindu-le speranța într-o apropriată întregire națională. Astfel, desăvărșirea unității naționale a Romăniei era o necesitate obiectivă, justă și legitimă,  care concorda în întregime cu năzuinșele de veacuri ale poporului nostru și cu însuși sensul dezvoltării istorice. Prilejul înfăptuirii Marii Uniri s-a ivit în condițiile sfârșitului primului război mondial, (1914-1918), când în urma revoluției din Rusia 1917 Imperiul Țarist s-a destrămat și a câștigat teren ideea autodeterminării, când popoarele supuse țarismului erau libere să-și hotărască soarta lor, idee pusă ca pricipiu și de președintele S.U.A. Woodrow Wilson la încheierea păcii cu Puterile Centrale. Aceeași soartă a avut-o Imperiul Habsburgic sub loviturile mișcării de eliberare a popoarelor. Rând pe rând, cehii, slovacii, polonezii, croații, slovenii, finlandezii, etc. și-au întregit statele naționale.

         În această a popoarelor se înscrie și lupta românilor pentru desăvârșirea unității statale. Basarbia (27 martie / 9 aprilie 1918), urmată de Bucovina (18/28 noiembrie 1918 ) și Transilvania (18 noiembrie /1 decembrie 1918), se unesc prin voința maselor populare și a hotărârii adunărilor democratice cu patria mamă. Marea Unire din 1918 s-a realizat prin adunări reprezentative ale fiecărei provincii, alese pe baza principiului sufragiului universal sau de organizații legal constituite, prezența mulțimilor participante la aceste adunări a adăugat caracterului reprezentativ al acestora și un caracter plebiscitar.

        În Transilvania și  Banat, sașii, svabi, evreii, reprezentanți ai populației mahiare etc. au avut posibilitatea la sfârșitul anului 1918 și în cursul anului 1919 ca prin Congrese naționale, adunări reprezentative, scrisori, memorii către Conferința de pace sau prin presă să-și exprime adeziunea la actul Unirii. Astfel, în manifestul din 3 noiembrie 1918 semnat de reprezentanți de seamă ai vieții culturale și obștești ungare, printre care  Ady Endre, Bela Bartok se spunea: ,,Ne trezim ușurați la conștiința faptului că nu mai suntem forțați să fim stâlpii asupririi. Să trăim unul lângă altul în pace, ca națiuni libere”. În Rezoluția Adunării Naționale a sașilor transilvăneni din 8 ianuarie 1919 se spunea: ,,Poporul săsesc,  întemeiat pe dreptul de liberă dispunere, declară alipirea sa la regatul roman și salute frățește poporul român și îl felicită din inimă pentru îndeplinirea idealului national”.

        După constituirea Consiliului Național Român Central în 18 octombrie 1918, din care a făcut parte și Enea Grapini din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, membru a Partidului Social-Democrat Român – sub conducerea lui Ștefan Cicio Pop, vor Adera în 20 octombrie 1918 și reprezentanții Consiliului Militar Român Central care asigură securitatea locuitorilor, înființarea gărzilor naționale române civile și militare în toate localitățile transilvănene și bănățene subordonate acestuia.

          Este firesc ca și în comunele foste grănicerești ale noastre, în toată perioada istoriei modern și nu numai, dorința de libertate și unire cu patria mamă să se manifeste cu mult entuziasm.

         Când frontal rusesc a ajuns pe obcinele Bucovinei, localitățile din bazinul superior al Someșului Mare au fost înțesate de trupe germane și austro-ungare, fiind o adevărată pacoste pentru populația căreia i se rechiziționau aproape toate bunurile. În retragerea lor de pe teritoriul comunelor noastre trupele austro-ungare s-au dedat la jafuri și devastări prin gospodăriile someșenilor și a unor prăvălii  și depozite de alimente și îmbrăcăminte militară, peste care au tăbărât apoi cu miile și prizonierii de război italieni și ruși aflați la executarea fortificațiilor de pe culmile, la construirea căii ferate Ilva –Mică – Vatra Dornei, a drumului de pe Silhoasa, în plecarea lor de-a valma către țările de origine.

         Pentru paza vieții și a bunurilor ce le-au mai rămas, feldrihanii, ilvenii, sângeorzenii, măierenii, rodnenii, șănțenii și nu numai, la chemarea Consiliului Național Român Central, s-au organizat gărzi naționale formate mai cu seamă din soldați întorși acasă de pe front cu armele asupra lor, care în scurtă vreme au reușit să pună stavilă abuzurilor și prăduirii gospodăriilor, curățind localitățile de elementele indezirabile și periculoase.

         Locuitorii comunei  Măgura Ilvei, ca de altminteri și a celorlalte comune someșene, unanim și-au exprimat dorința de Unire prin organele nou constituite cu două, trei săptămâni înainte de 1 decembrie 1918, entuziasmați de “Apelul Consiliului Național Român Central”, din care cităm: Frați Români! Fraților ostași care v-ați întors după atâtea suferințe lungi și grozave la vetrele voastre, voi care venind acasă ați aflat poate familiile noastre flămânzite și nedreptățite…sunteți dezlegați de jurământul împăratului, aveți liberă voie să intrați în sfatul militar national român, să purtați simbolul mândru al suveranității naționale, tricolorul și sunteți supuși numai C.N.R.

          Același Apel al Consiliului Național Român Central îndeamnă locuitorii comunelor: “Constituiți-vă imediat în gardă locală, în care poate fi primit fiecare om de cinste, fără deosebire de neam și lege”.

          Încă din luna noiembrie 1918 în comuna Măgura Ilvei, ca și în celelalte localități ilvene s-au constituit Gărzi Naționale în cadrul unor entuziaste adunări populare care și-au adus totale adeziune acestui front de conducere local, ca și organelor sale ierarhice din Transilvania, depunând cu cea mai mare însuflețire jurământ a le sprijinii în realizarea multvisatului ideal de Unire – a Transilvaniei cu România. Însușirea mai jos a componenței Gărzii Naționale din comunele ilvene.

  • Măgura Ilvei : Cozac Macedon – notar, Șot Zaharie lui Flore, Harțag Leon, Moisil Emil, Zăgrean Ștefan, Romanesi Anchidim, Danciu Costan, Moldovan Costan, Sităriță Ion a lui Vasile, Șot Petru a lui Grigore, Bora Leonte , Sităriți Timofteiu, Bazga Văleriu, Guțiu Liviu;
  • Poiana Ilvei : Guzu Anchidim , Mănăstire Vasile, Bumbu Pricope, Găină Pricope, Pop Emil,  Ureche Alexandru, Pop Vărnavă, Lupșan Ion, Ureche Egnat , Buta Emil ;
  • Ilva Mare : învățătorul Galeș Ieronim , comandant al gărzii, Bucnari Vasile, Boca Vasile I.M., Leșan Trofim, Sucilă Trofim, Sas Iulian, MoldovanCasian, Buhos Login, Moroșan Ironim, Moldovan Alexandru, Boca Marcu, Galeș Pavel I. Simion, Galeș Ambroziu, Galeș Pavel I. Sâdor, Tentea Constantin, Haruți Anton, Haruțiu Valeriu, Moldovan Iustin și Ciostea Antoniu Căpitan.

  Sub conducerea gardiștilor, măgurenii, poienarii și ilvenii mari și-au luat  soarta în propriile mâini, au dezorganizat vechiul aparat administrativ alungând funcționarii străini și jandarmii unguri care patrulau prin sate, iar în locul acestora au instalat conducerea românească la primărie.

Noua administrație avea pe agenda de lucru rezolvarea problemelor obștei, asigurând liniștea și ordinea necesare declanșării clipei mari hotărâri de la Alba Iulia, desăvârșirea unificării statului nașional român și încheierea procesului de autodeterminare națională a poporului român. Hotărârea marelui forum de la Alba Iulia a fost așteptate de către întreaga obște a comunelor de pe Valea Ilvei cu însuflețire și cu sentimente sfinte.

Drept simbol al voinței de unitate națională și a luării puterii în mainile locuitorilor comunelor ilvene, drapelul tricolor visat de moși strămoși fâlfâie mândru pe școală, biserică și primărie, vestind libertatea și dezrobirea vieții noastre românești.

Așadar eforturile și jertfele înaintașilor dăduse-ră roade încât ziua de  decembrie 1918, Ziua Unirii, ne apare acum dacă venim pe firul evenimentelor, dinspre trecut către prezent, ca o dată stabilită demult. Unirea, ca atare, fiind un eveniment care nu putea să nu aibă loc, putea fi amănat cum a și fost , dar de petrecut trebuia să se petreacă.

Prin desăvârșirea unității naționale, România a ajuns o țară mai puternică cu largi perspective de dezvoltare economică , socială și culturală, de afirmare politică între țările europene.

Dar, moșierii, baronii și grofii maghiari pierzând marile domenii din Transilvania au vrut să întoarcă roata istoriei. În vara anului 19 19, Ungaria a declanșat agresiunea militară împotriva României pentru  a reocupa Transilvania. Pentru apărarea unității naționale, la apelul Consiliului Dirigent de a se forma o armată puternică, încă din februarie- aprilie s-au înrolat zeci de ostași din fiecare localitate. Armata română  a trecut la contraofensivă împotriva  trupelor maghiare intrate în Transilvania. După mai multe bătălii inamicii au fost alungați peste Tisa. Însă aceștia se regrupează și încearcă reocuparea teritoriului pierdut, dar au fost din nou respinși.Pentru a se pune capăt unor noi intervenții, cu rapiditate armata română a depățit linia Tisei, ajungând cu numele unități la 3 august 1919 în Budapesta capitala Ungariei.  La mijlocul lunii noiembrie trupele române au revenit în țară.

Amintim celor câtorva rămași rămași în urmă față de mersul istoriei, care nu recunosc Trianonul, că Unirea cea Mare hotărâtă acuma 100 de ani la Alba Iulia ca data a istoriei noastre, vine din a patra dimensiune care cuprinde eternitatea, ca împlinire a uneia din legile pe care se reazemă existența Universului.

De 100 de ani gândurile tuturor românilor se îndreaptă an de an spre Cetatea izbăvirii noastre naționale Alba Iulia, dar și cu speranță frățească pentru Basarabia și Bucovina de Nord.

                                         

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]