Geoană, subiect tangenţial la reuniunea PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, susţine că Mircea Geoană nu a fost subiect de discuţie la reuniunea Biroului Permanent Naţional, desfăşurată în judeţul Prahova, în contextul în care întâlnirea fusese programată de mai bine de două săptămâni.

„La întâlnirea de ieri, Mircea Geoană a fost doar un subiect tangenţial. Noi am discutat despre strategia PSD pentru perioada următoare, şi anume, vizavi de Legea bugetului de stat pentru anul 2011 şi faţă de intenţia de angajare a răspunderii Guvernului pe legea salarizării unitare din sistemul bugetar. De asemenea, s-a relevat necesitatea unei colaborări mai strânse cu PNL şi PC pentru a bloca iniţiativele criminale ale lui Boc”, ne-a declarat liderul PSD Bistriţa-Năsăud.

Deputatul Radu Moldovan a recunoscut că „subiectul Mircea Geoană” a fost punctat de unii participanţi, aceştia dezavuând prestaţia din ultima perioadă a preşedintelui Senatului, „prestaţie care nu are legătură cu partidul”. În ceea ce-l priveşte, parlamentarul bistriţean, semnatar al scrisorii deschise „Ce jocuri faceţi domnule Mircea Geoană?”, susţine că este alături de PSD, iar când cineva, oricine ar fi el, atentează la PSD, face parte din cei care au curajul să atenţioneze că episodul descris de Geoană este de tristă amintire şi pentru PSD şi pentru România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5