Gheorghe Crişan candidează la parlamentare

În oraşul staţiune Sângeorz-Băi, la redacţia postului local de radio „Tonight FM”, m-am întâlnit cu distinsul coleg de la „Răsunetul”, Gh. Crişan, care, timp de o oră, a acordat un interviu „live” redactorului şef Nelu Boldea. Cu acest prilej am aflat că dânsul candidează, din partea PRM la postul de deputat, la colegiul electoral nr. 3 Bistriţa-Năsăud. Interviul a fost interesant, vioi, aşezat, s-a lunecat în amintiri pe coarda sufletului.

„Nu vom mai atinge nivelul de viaţă din 1972. Dacă acced în Parlament, pe cât este posibil, voi simplifica lucrurile pentru a servi şi omul din pătura de jos, să fim receptivi la problemele oamenilor. Eu sunt un peşte mai mic, nu-mi fac iluzii cu rechinii. Mă preocupă problema omului necăjit. Avem un Consiliu Judeţean oarecum blestemat, se găsesc prilejuri de gâlceavă care nu duc la nimic. S-a presupus că preşedintele CJ este omul cu biciul, ei bine, nu este aşa. Iliescu este ceea ce era Mazarin pe vremea regelui Soare, Ludovic, eminenţa cenuşie.

În politică nu vom vedea îngeraşi. Nu avem clasă de oameni politici, nici nu se poate chiar aşa de repede. Sunt născut în Ciucea, lângă Cluj, unde Goga doarme somnul de veci. Noi n-avem o ţintă. Ceea ce facem noi nu este capitalism. S-a demonstrat că hoţia este mult mai prolifică decât munca cinstită. Două războaie mondiale n-au distrus cât s-a distrus din 1989 încoace. C.V. Tudor este deştept, cultivat, mai preţuit afară decât în interior. Am fost corespondentul „Scânteii” în perioada 1972-1989. Presa atunci era mai echilibrată, mai credibilă. Cadre de ziarişti s-au format la Academia „Ştefan Gheorghiu”, acolo s-a făcut carte foarte serios. Securitatea nu putea da ordine partidului. Rolul presei locale nu s-a schimbat şi nu se va schimba niciodată. Presa centrală o duce mai bine, financiar vorbind. Avem un viitor sumbru.

Dacă vrei să fii vertical, o faci cu sacrificii. Se caută informaţia cu orice preţ, este o batjocură. Ascultă şi cealaltă parte. Cel care ţine un pix în mână se crede şi ziarist. Vreau să fac lucruri mai mari. Să se găsească modul de a pune pe roate mineritul rodnean. Să fie amenajată Valea Someşului şi să fie construită o hidrocentrală electrică de mare putere. Lângă Anieş avem doi munţi de marmură. De ce nu se face la Năsăud un porţelan de mare calitate? Lucrurile nu se fac doar prin programe guvernamentale. Cunosc judeţul scoarţă-n scoarţă. Se ne întoarcem la deviza prin noi înşine. Unui om într-o viaţă îi rămâne caracterul, unui ziarist, pixul”.

Personal, îl văd pe Gh. Crişan un om echilibrat şi onest. A trecut prin viitura vieţii. Şi gândul îmi zboară la Goga.

„Cuvine-se hirotonirea/ cu harul cerului ţie/

Drept vestitorule Apostol/ Al unei vremi ce va să fie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5