Gheorghe Mizgan, ,,Cameleonul cu aripi,,

Melania Cuc

Pornind de la titlul cărţii pe care ne-o propune Gheorghe Mizgan, spre lectură, vom putea face frumoase speculaţii poetice; un cameleon care, nu doar împrumută sentimentele, culorile şi toanele noastre, dar care, în peisajul liric mizganian devine un soi de dragon chinezesc. Fascinantă, mitică în substrat, entitatea asta ( cameleonul înaripat) ne deschide porţile spre o poezie, aş spune eu, cu tuşe tehniciste, dar nefiind vorba despre o anume tehnică a poemului, liniile şi unghiurile întregului liric ne amintesc că autorul este în esenţă un om practic, inginer cu picioarele pe pământ. Cu picioarele în solul solid, dar... cu capul în nori, aş mai adăuga eu, pentru că nu poti fi poet şi nici pictor ( Gheorghe Mizgan exersează şi chiar performează în ambele arte), nu poţi fi artist fără acel dram de visare boemă.
,, Sunt două viziuni dăunătoare,/Lumea în negru şi lumea în roz. / Trebuie să sesizăm jocul de lumini.,, scrie G.M. pe coperta a 4-a a cărţii care a apărut nu demult, la Editura ,, Casa Cărţii de Ştiinţă,, din Cluj Napoca. Remarca sa este ca un enunţ ce vine de la catedră, şi-ţi spui că poezia este (poate) dincolo de cuvinte, şi aşa şi este, aici Poezia este Lumina, jocul acela periculos de frumos cu mărgele de sticlă, joc în care rişti, şi reflexul luminii îţi poate lua ochii.
Fără un anumit risc asumat, nici poezia lui Gheorghe Mizgan nu ar fi ceea ce este astăzi. El a perseverat, a scris mult( sunt convinsă că a şi aruncat la coş destulă informaţie brută) pentru ca în ultimii ani să se alinieze cu scriitorii recunoscuţi ai generaţiei sale.
G.M. scrie într-o lungă şi schimbătoare mărturisire, scrie despre sine, despre natură, despre origini, meditaţie, filosofie, folclor, dragoste de ţară. Scrie despre dragoste şi durere, despre datoriile pe care le avem aici pe ţărână. Iscoditor, ironic şi înzestrat cu harul de-a versifica uşor, Gheorghe Mizgan se ,,radiografiază,, pe sine: ,,M-am născut beat./ Eram atât de beat / încât nu mă puteam ţine pe picioare./şi de aici încolo, autorul care s-a născut cu beţia de cuvinte în bagajul genetic, scrie cum a trebuit să recunoască beţia sa, cum a trebuit să înveţe, pe rând toate tainele dulcei sale poveri, să meargă mai departe prin viaţă.
Mi-a plăcut acest poem, prin contrapunere cu lumea reală, şi am regăsit moduri de poezie mai puţin frecventată de mine, în care raţiunea, recunoaşterea unui handicap face parte din metodologia de vindecare. Un handicap este ,,beţia,, asta de cuvinte, când simţi că eşti ameţit de câte ai vrea ca să-i spui lumii, şi lumea nu te aude, şi lumea nu te vede cum scrii de-a lungul nopţilor albe, despre lucrurile care, uşor, uşor, se transformă în poezii personale.
Toţi poeţii trec prin faza asta, doar că nu ar recunoaşte nici picuraţi cu ceară din lumânarea care le arată că s-a făcut ziuă. Ziua, duşmanul de moarte al poemului!
,,Lumina purpurie răsfrântă/ în negura sufletului,, /- este un text din poemul ,,Reflexii,, şi citind cu atenţie, vedem cum lumina, în poezia lui Gheorghe Mizgan nu este doar cea care îl ajută să scrie, este vindecătoare a sufletului.
Nu, nu mă aşteptam la altminteri de poezii de la un inginer care a studiat toată viaţa fizică şi chimie, dar mi se pare interesant cum reuşeşte G.M, să ,, ansambleze,, textul, să îi pună eticheta : Vers.
Un exemplu mai mult decât edificator pentru ştiinţa cu care trece Gheorghe Mizgan, din spaţiul arid, ştiinţific, în lirica gravă: ,, ( Atenţie , pericol de iradiere! Printre roiuri de stele, /În spaţiul cosmic/prin tunelul timpului/ spre origine alunecăm/ cu viteza gândului, printre licuricii cosmici. (...) ,, Am ajuns la pământul plin de vânătăile maşinilor...,,
Unii mai cârcotaşi ar putea spune că este o pagină de proză SF, dar dincolo de detalii şi argumente, se simte filonul liric, aşa cum se simte o boare de vânt ce anunţă primăvara.
Cartea mai conţine şi aşa zise ,,cugetări,,./ sunt reflecţii ale unui om modern care face slalom printre pericolele zilnice.
,, Ca să supravieţuieşti/ Într-o lume de pietre/Trebuie ca veninul răului din tine/ Să fie mai dens / sau cel puţin egal/ cu cel al societăţii,, . Cunoscându-l personal pe Gheorghe Mizgan şi punându-l în oglindă cu această ,,cugetare,, am avut o tresărire ciudată; făcând abstracţie de liniştea, siguranţa, prietenia pe care el ni le acordă cu generozitate, lumea din care se inspiră Gheorghe Mizgan este o necunoscută. El devine astfel, un personaj tare interesant în şi ( prin) creaţiile sale.
Cartea ,, Cameleonul cu aripi,, are coperte frumoase, are mai multe pagini ilustrate cu fotografii realizate după lucări plastice semnate ,,Gheorghe Mizgan,,. Textul şi grafica merg mână în mână. Veţi descoperi şi în picturi, aceeaşi căutare febrilă a omului care s-a născut, cum singur o recunoaşte -, s-a născut ,,beat de nu se mai putea ţine pe picioare,,. Astfel, a fost nevoit să înveţe cum să trăiască frumos.
Eu zic, că şi-a îmvăţat Lecţia de viaţă foarte bine, acum doar culege roadele, iar din ceea ce îi prisoseşte, dăruieşte şi prietenilor, care îi admiră picturile , îi citesc versurile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]