Gheorghe Pop (PRM): Nu suntem la căruţa niciunui partid

Partidul România Mare îşi pregăteşte candidaţii proprii pentru alegerile locale şi parlamentare, a anunţat vicepreşedintele judeţean al formaţiunii, Gheorghe Pop. După alegeri, PRM este deschis să colaboreze în plan politic şi administrativ cu orice formaţiune românească, dar este decis să intre pe cont propriu în bătălia electorală.

„Vom pregăti candidaţi pentru toate nivelurile, primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinte de Consiliu Judeţean şi, dacă lucrurile merg în sensul în care se prefigurează, şi pentru Parlament. Spun acest lucru pentru a înlătura un zvon sau un sentiment că noi am fi la căruţa unui partid. Nu suntem la căruţa niciunui partid, suntem suficienţi de puternici şi curajoşi, încât să întrăm în această bătălie singuri. Trebuie să precizăm că, după alegeri, dacă vom avea succesul pe care noi mizăm, sigur că suntem dispuşi să colaborăm în plan politic şi administrativ cu orice forţă politică românească care într-adevăr reprezintă interesul şi salvarea democraţiei”, a declarat Gheorghe Pop, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit vicepreşedintelui PRM BN, lansarea candidaţilor ar urma să aibă loc într-o viitoare Conferinţă judeţeană a formaţiunii, moment la care vor avea loc şi alegerile pentru noua structură de conducere. Deocamdată, candidaţii nu au fost stabiliţi, mai ales că, cel puţin pentru Consiliul Judeţean, este nevoie de „un om care să aibă bani mulţi”, în contextul PRM nu face parte din „tagma jefuitorilor”.

În schimb, PRM îşi pregăteşte deja oamenii pentru secţiile de votare, mai ales că în 2012 va fi „un scrutin complex, iar tentativa de fraudă este foarte mare”. „Vom nominaliza oameni care sunt loiali PRM, corecţi şi capabili să supravegheze acest proces”, a menţionat Gheorghe Pop.

Liderii judeţeni ai formaţiunii vor ajunge, din ianuarie 2012, în toate localităţile judeţului, pentru a le spune bistriţenilor că cei aleşi în funcţii „nu sunt stăpâni, ci reprezentanţi datori să răspundă în faţa cetăţenilor pentru fiecare act”, că prezenţa la vot este şi „o datorie patriotică” şi că „dacă situaţia politico-economică se dezvoltă într-un sens foarte periculos, suntem îndreptăţiţi să abordăm şi alte forme legale de luptă, precum mitinguri, marşuri, greve, grevă generală, grevă fiscală”.

Până la campania electorală, PRM s-a ocupat cu strângerea de semnături pentru reînscrierea formaţiunii pe lista partidelor politice în vederea participării la alegerile din 2012. Până acum, PRM BN a transmis la Bucureşti circa 2000 de semnături, a menţionat liderul PRM Bistriţa, Dorina Şoldoae, alte 1000 de semnături urmând să fie trimise săptămâna viitoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5