alp

Gheorghe Puica: Cele 5 semne relevante care pot anunţa cancerul de sân

10.000 de romance primesc annual diagnosticul de cancer mamar, cele mai multe dintre ele în stadia avansate, când eficienţa tratamentului nu mai este maximă.
Există câteva semne care ar trebui să-ţi dea de gândit şi să te trimită de urgenţă la medic pentru investigaţii amănunţite, astfel încât să depistezi din vreme boala
5 măsuri la îndemână ca să previi cancerul de sân
Din păcate, în România, diagnosticarea cancerului mamar în stadiul IV este frecventă. În urmă cu doi ani, ţara noastră avea cea mai mare rată a mortalităţii din Uniunea Europeană. Această rată a crescut proporţional cu incidenţa. De aceea, este foarte important să recunoşti semnele de debut ale bolii.
1. Un nodul nou.Femeile care depistează, la palparea lunară, un nodul fie îns ân, fie la subraţ, ar trebui să meargă la medic. Nodulii nu sunt neapărat manifestări ale cancerului mamar, ci pot ascunde şi alte afecţiuni. De fapt, în majoritatea cazurilor, nodulii sunt, de fapt, chisturi mamare (săculeţi plini cu lichid) necanceroase. Dar este mai bine să fii prevăzătoare şi să consulţi medicul la orice astfel de modificare, recomandă specialiştii.
2. Modificările de mărime sau de formă ale sânilor. Cancerul mamar poate modifica radical modul în care arată şi se simt la palpare sânii. Desigur, modificările care artrebui să le îngrijoreze pe femei sunt cele care apar în afara perioadei menstruaţiei, sarcinii, alăptării şi care nu pot fi asociate cu înaintarea în vârstă sau cu scăderea ori creşterea important în greutate.
3. Inflamaţii şi pete roşiatice. Nu toate tipurile de cancer mamar se manifestă prin apariţia unor noduli. Există un tip de cancer de sân numi inflamator, care se poate manifesta mai mult ca o infecţie a sânului: cu inflamaţii şi roşeaţă. Deşi este mult mai rar întâlnită decât cancerul clasic (cu noduli), acest tip de boală oncologică este foarte agresiv şi necesită intervenţia imediată a medicilor specialişti.
4. Porţiuni de piele uscată şid escuamată sau aspectul de coajă de portocală Cancerul mamar inflamator poate provoca, de asemenea, modificări la nivelul pielii sânilor. Uneori, cancerul mamar este anunţat de aspectul de coajă de portocală al unuia sau ambilor sâni.
5. Inversarea mameloanelor sau scurgeri mamare Cancerul de sân poate provoca modificări şi la nivelul mameloanelor. Dacă, dintr-o dată, mameloanele sunt inversate (în loc să fie proeminente, la frig, de exemplu, intră în piele) sau dacă observe scurgeri mamelonare, trebuie să mergi de urgenţă la medic.

Gheorghe Puica DSP BN Comp. de Promovare a Sănătăţii

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]