Gloria izbuteşte primul punct de la revenirea în Liga I. Ar fi meritat 3!

Gloria Bistriţa a obţinut primul punct după promovarea în Liga I, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş.

Circa 2000 de spectatori au asistat la meciul care a deschis cea de a treia etapă a turului de campionat.

Primul gol al partidei a venit doar în repriza a II-a , prin reuşita lui Predescu. Egalarea a venit în minutul 80, după o fază făcută de doi foşti jucători ai Gloriei, iar Dan Roman a reluat în poartă.

"Am fost egalați nemeritat. Și din cauza faptului că noi am avut ghinion la finalizare, dar și pentru că golul lor a fost din ofsaid. Eu așa am văzut și așa cred că a și fost. Dar, acum asta nu mai contează. Scorul din teren nu-l mai schimbă nimeni. De aceea eu nici nu prea comentez arbitrajul. Ce rost are?“, a spus antrenorl Nae Manea, la finalul partidei.

 

Gloria Bistriţa: Dolha - Peteleu, Năstase (D. Stan '73), Kanon, Cafasso - Anton, Romario - Ayza, Predescu (Bratu '77), M. Moraes - Curtuiuş.

Antrenor: Nicolae Manea

 

Gaz Metan Mediaş: Buchta - Frăsinescu, Akaky, Markovici, Vukadinovici - Todea (Tahar '38), Fl. Dan - Vasilache (Buş '46), Astafei, C. Petre - Bud (Roman '68).

Antrenor: Cristian Pustai

 

Cartonaşe galbene: Curtuiuş '64, M. Moraes '74 / Todea '8

Arbitri: Cătălin Buşi (centru) - Asistenţi: Dorin Mudura (Oradea) şi Gabriel Bârjan (asistenţi) - Teodora Albon (rezervă).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5