Glorie şi lacrimi….

De la căderea Ilionului, cum îi spuneau cei din vechime Troiei şi până ieri după-masă (glumim!), nicio biruinţă omenească ce asocia două părţi n-a fost curată. Ceea ce era glorie pentru unii a însemnat suferinţă, lacrimi şi moarte pentru ceilalţi. Ba şi învingătorii –mai ales cei de pe câmpurile de luptă ale istoriei- aveau parte de acestea, dar în proporţie mai mică.

Am privit recenta confruntare sportivă World Cup de la Capul Bunei Speranţe (Great Espectation)-Africa şi am înregistrat cu toţii mâhnirea celor ce plecau acasă mult înainte de vreme: campioni şi stele cândva, fiindcă norocul e pururi schimbător (cocoşul galic, inventatorii macaroanelor şi însăşi ţara gazdă), iar apoi alţii şi alţii îşi făceau bagajele, după o luptă de „paianjeni în borcan” , toţi cu păreri de rău fiindcă n-au acces spre un trofeu unic şi bani (îndestui, desigur, căci sinonimul vorbei „fotbal” este azi-„bani mu-u-ulţi”).Doar pentru o singură echipă bucuria a fost totală- pentru hispanici- frustrarea întinzându-se ca o ceaţă peste restul. Greu de uitat pe olandezii căzuţi în iarbă sub povara părerilor de rău şi a oboselii, cum nu pot uita plânsul de copil al lui Răducioiu al nostru în World Cup din Statele Unite în ’95, după acel nefericit meci cu Suedia. Şi exaltarea –parcă puţin prostească a câştigătorilor- în contrast cu starea învinşilor. Aşa sunt izbânzile omeneşti.

„Numai de biruinţa lui HRISTOS se bucură toată omenirea, de la cea dintâi zidită, la cea din urmă. În lume un rege biruie pe alt rege- zice Nicolae Velimirovici, mareleApostol al sârbilor-Unul se bucură, altul jeleşte. În casa unuia e cântec, într-a altuia jale. Omul nici nu-şi dă seama cum răutatea îşi face cale prin bucuria sa. Tamerlan l-a închis pe sultanul Baiazid după bătălie într-o cuşcă de fier şi dădea serbări înaintea lui. Răutatea îi era bucurie.”

Acelaşi Velimirovici dă însă un exemplu minunat, al craiului sârb Ştefan, care după ce i-a învins pe bulgari, i-a trimis pe învinşii duşmani acasă, fără să ceară nimic în schimb şi apoi s-a închis într-o mănăstire în post, meditaţie şi rugăciune, mâhnit de toate cele întâmplate.

Doar biruinţa lui HRISTOS-Împăratul slavei, Biruitorul întunericului şi morţii- rămâne strălucind tuturor de-a pururi, ca un soare al istoriei până la ultima ei zi.