,, Graiul neamului’’, coloana vertebrală a unităţii noastre naţionale

În calendarul evenimentelor noastre istorice, ziua de 1 DECEMBRIE este actul pregătit de veacuri prin voinţa unui neam întreg. Limba a fost coloana vertebrală a acestei împliniri şi prin ea, poporul român şi-a dovedit existenţa. ,,Ca trestia ne-am îndoit în vânt şi nu ne-am rupt’’, spunea Alexandru Vlahuţă, pentru că limba şi credinţa ne-au fost pavăză şi altar.
Cei care au formulat pentru prima dată temeiurile identităţii noastre au fost cronicarii vremurilor îndepărtate. Una dintre consideraţiile lor referitoare la originea noastră latină spune că muntenii, moldovenii şi transilvănenii,, una sunt şi cu toţii de la Râm se trag’’.
Bogăţia de idei şi nobleţea sentimentelor caracteristice cronicarilor, simbolul celei dintâi uniri realizată de Mihai Viteazul se continuă de-a lungul vremii printr-o largă mişcare cultural-ştiinţifică şi social-politică. Prin cunoscutul manuscris transilvănean ,,SUPLEX LIBELLUS VALACHORUM’’ din 1791 şi prin opera reprezentanţilor ,,Şcolii Ardelene’’ s-au afirmat idealurile naţionale ale românilor de pretutindeni.
Timotei Cipariu rosteşte în 1861 un cuvânt mobilizator pentru toţi românii şi îndeosebi pentru cei din Transilvania, unde lupta naţională se sprijinea pe ideea apărării limbii: ,,Limba e cea mai puternică legătură a unui neam. Ea e sufletul neamului şi fiinţa lui. Aceleaşi vorbe nasc, în noi, aceleaşi gânduri, iar toţi câţi au aceleaşi gânduri... merg pe aceeaşi cărare, biruiesc aceleaşi piedici şi au aceiaşi duşmani: ei fac un neam: unul şi nedespărţit’’.
Cipariu reuşeşte să dinamizeze conştiinţele, să le transforme într-un crez, deschizând ochii tuturor asupra pericolului care avea să se ivească odată cu instaurarea regimului austro-ungar. Exagerările şi tendinţele de maghiarizare, n-au făcut altceva decât să sporească dorinţa românilor de a-şi apăra comoara cea mai de preţ, prin luptă. Coşbuc se va inspira din cuvântul lui Cipariu scriind poezia ,,Graiul neamului’’: ,,Dacă-n vreme tulburată/Nu ne-am dat noi graiul ţării,/Azi, în ziua deşteptării,/Cum să-l dăm?
George Bariţiu stăruia şi-n el la vremea aceea asupra cunoaşterii istoriei şi o punea în strânsă legătură cu limba pe care o vorbim, cu limba în care era imprimată ideea unităţii de neam, de cultură şi de interese. Necesitatea acestei unităţi a crescut în intensitate din momentul când românii au început să scrie, mai întâi în limba latină şi slavă şi apoi în limba română.
Primele texte au avut un caracter religios, dar tocmai prin faptul că Biserica şi-a asumat o asemenea responsabilitate în primenire spirituală, ideea de unitate a căpătat dimensiunile unui vis ce se dorea împlinit. Drumul spre Marea Unire l-au netezit toate izvoarele vremii prin limba frumoasă şi dulce ,,ca un fagure de miere’’, cum spune poetul şi ne este ,,sfântă’’ ca ,,o duminică’’ ,precum sfântă trebuie să fie sărbătoarea de la 1 DECEMBRIE.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]