Grupul TeraPlast: 100 de mii de tone de deșeu din PVC sunt îngropate anual

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a primit-o luni, 6 mai 2019, în Parcul Industrial TeraPlast din Sărățel, pe dna viceprim-ministru, Ministru al Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu.

În cadrul vizitei, doamna ministru a purtat discuții cu reprezentanții TeraPlast pe tema dezvoltării sustenabile a Grupului, urmate de un tur al fabricii TeraPlast Recycling și al fabricii de produse din PVC. TeraPlast a investit 4 milioane de euro în linia de business reciclare în perioada 2017-2018, iar începând cu luna aprilie aceasta a fost transferată către TeraPlast Recycling. La finalul anului 2018, TeraPlast a încheiat cu E.ON Energie un acord în valoare de 2 milioane de euro pentru soluții de eficiență energetică.

Unul dintre punctele de discuție din cadrul întâlnirii a fost respectarea legislației de mediu și sortarea deșeurilor din PVC. Majoritatea deșeurilor provenite din demolări și construcții ajunge în mediu.

Din păcate, în România se îngroapă anual aproximativ 100.000 de tone din PVC post-consum, provenit din demolări din construcții. Pentru 2019, din România ne așteptăm la un volum asemănător cu 2018 de deșeu colectat, pe fondul problemelor de respectare a legislației de mediu cu care se confruntă în special piața de construcții vizavi de gestionarea deșeurilor. Asta înseamnă că vom fi nevoiți să importăm peste 7.500 de tone de deșeu din PVC rigid. Dacă în România s-ar colecta și sorta doar 15% din totalul deșeurilor din PVC provenite din construcții, adică 15.000 de tone, nu am mai fi nevoiți să importăm deșeu din străinătate. Am văzut, în cadrul întâlnirii de astăzi, dorința Ministerului Mediului de a lua măsuri legislative în domeniu și sperăm ca implementarea acestora să ăși arate efectele în viitorul apropiat” a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație al TeraPlast.

În Europa se generează anual peste 61 de milioane de tone de deșeu din construcții. La 1.000 de tone de deșeu, 5 tone reprezintă deșeu din PVC. În 2018, TeraPlast a reciclat peste 5.000 de tone de deșeu din PVC rigid, mai mult de jumătate din acesta provenind din străinătate.

Fabrica TeraPlast Recycling are o capacitate de procesare de 12.000 tone anual și este dotată cu echipamente de ultimă generație, care permit obținerea unui produs finit de calitate superioară.

Dna ministru a declarat că Ministerul Mediului intenționează să ia măsuri în direcția legislației de mediu și a sortării deșeurilor, prin proiecte consistente, care vor veni în întâmpinarea business-urilor românești și vor contribui la dezvoltarea responsabilă.

Grupul TeraPlast oferă de peste 120 de ani soluții eficiente pentru oameni și mediu, componenta sustenabilității fiind una importantă în strategia sa de dezvoltare. În ultimii 2 ani a investit peste 6 milioane de euro în această direcție și face pași importanți în fiecare an în reducerea amprentei de carbon prin eficientizare energetică și creșterea cantității de materiale pe care le reciclează.

 

Despre Grupul TeraPlast

 

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcții, cu capital românesc. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest (Depaco), TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, business-ul de reciclare al Grupului se desfășoară în compania independentă TeraPlast Recycling.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP. Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus.

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]