Grupul Teraplast a deschis TeraSteel Serbia, prima fabrică românească inaugurată în străinătate după 1990

 Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor a deschis pe 11 octombrie fabrica TeraSteel Serbia, specializată în producţia de panouri sandwich. Aceasta este prima fabrică din străinătate inaugurată dupa 1990 şi aflată integral în proprietatea unei firme româneşti.

“Extinderea activităţii grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac este un nou pas în procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, ţintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce priveşte pieţele deservite, majoritatea panourilor produse în aceastî fabricî vor merge către piaţa din Serbia, dar şi către export în ţări din zona Balcanică”, a declarat Dorel Goia, preşedintele Consiliului de Administraţie al Teraplast.

Fabrica din Serbia are o capacitate de producţie similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistriţa, unul dintre liderii pe piața de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar și utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi în principal ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi pieţe secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei. Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcţiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale şi depozite frigorifice.

“Leskovac a arătat din nou faptul că este un oraş oportun în atragerea de investiţii, dovadă că prietenii noştri din România au ales să deschidă o fabrică aici. Un investitor mulţumit va atrage întotdeauna alţi potenţiali investitori, de aceea ne vom asigura ca TeraSteel va beneficia de toate condiţiile necesare derulării activităţii în oraşul nostru”, a declarat Goran Cvetanovic, primarul oraşului Leskovac.

In iunie 2017, Grupul Teraplast a cumpărat cu 4,3 mil. euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Fabrica va beneficia până la sfârşitul acestui an de investiţii de 2,7 mil. euro în dezvoltare şi capital de lucru de 4 mil. euro.

Detalii Teraplast Grup:

Cu o tradiţie de 120 de ani, Grupul Teraplast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe şase linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate şi Tâmplărie termoizolantă.

Facilităţile de producţie ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafaţă de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistriţa. În perioada 2007-2014, Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, dar şi în extinderea portofoliului de produse.

Începând din 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup - Teraplast  - este listatî la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]